Devalorizare liră turcească. Turiştii profită: Cumpărături de lux, nesperate
Turiştii străini aflaţi în Turcia s-au îngrămădit luni în magazinele scumpe, pentru a profita de faptul că puterea lor de cumpărare a crescut în urma crizei financiare ce a dus cursul lirei turceşti la un minim istoric de şapte lire pentru un dolar american.
O mulţime de turişti, în special din ţările arabe, se puteau vedea la intrarea magazinelor Chanel şi Louis Vuitton din Nisantasi, un cartier de lux din Istanbul, pentru a profita de pe urma prăbuşirii monedei turceşti, care numai vineri a pierdut 18% din valoare, transmite Reuters.
'Cumpărăm haine, cumpărăm farduri, cumpărăm produse de marcă. Preţurile sunt foarte mici', spune Fatima Ali, din Kuwait, care vizitează zilele acestea Istanbulul, împreună cu cele două fiice ale sale. La fel ca mulţi alţi cumpărători, Fatima Ali şi-a adus cu ea şi valizele pe care vrea să le umple.
Lira turcească a pierdut peste 40% în raport cu dolarul de la începutul anului, pe fondul îngrijorărilor cu privire la efectele influenţei preşedintelui Tayyip Erdogan asupra economiei, a apelurilor sale repetate pentru dobânzi mai mici şi a înrăutăţirii relaţiilor cu SUA. Descriind deprecierea lirei drept un complot, Erdogan a făcut apeluri repetate la populaţia Turciei pentru a-şi vinde dolarii şi a susţine astfel moneda naţională. Cu toate acestea, un angajat al unui magazin de îmbrăcăminte de lux a apreciat că numărul de cumpărători este neobişnuit de mare chiar şi pentru o perioadă de vârf de sezon, apreciind că acest lucru este cauzat de prăbuşirea lirei.
Pentru binele Turciei...
Un cumpărător egiptean a estimat că a economisit aproximativ 1.000 de dolari cumpărând din Turcia decât dacă ar fi achiziţionat aceleaşi produse la el acasă. 'Pentru binele Turciei sperăm că lira se va aprecia. În acelaşi timp, pentru binele clienţilor, sperăm că lira va rămâne la nivelul la care este acum', a spus, la rândul său, Khalid al-Fahad din Kuwait.
Deprecierea lirei turceşti s-a oprit luni dimineaţă, după ce în cursul nopţii înregistrase un minim istoric de 7,24 lire/dolar, în urma angajamentului Băncii Centrale a Turciei de a furniza 'toate lichidităţile' necesare băncilor şi a deciziei de reducere a rezervelor minime obligatorii în valută şi monedă locală pentru băncile turceşti. Într-un interviu acordat publicaţiei Hurriyet, ministrul turc de Finanţe, Berat Albayrak, a anunţat că este pregătit un plan pentru bănci şi pentru economie, inclusiv pentru IMM-uri, care sunt cel mai afectate de fluctuaţiile de curs valutar.
Vezi și: Economie Turcia. Interesele Germaniei, monitorizate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News