Data publicării:
Deţinuţii, vizite intime pe propria răspundere
Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de modificare la Codul de Procedură Penală pentru deţinuţi. Astfel, şi persoanele arestate preventiv vor avea dreptul la vizite intime.
Modificarea era necesară pentru a elimina discriminarea persoanelor arestate preventiv în raport cu cele condamnate la pedepse penale privative de libertate. Proiectul prevede modificarea articolului 69 din Legea 254/2013, astfel încât şi persoanele arestate preventiv să aibă dreptul la vizite intime.
”Pot beneficia de vizită intimă persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate, respectiv sunt arestate preventiv în cursul judecăţii, există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilit e între soţi, nu au beneficiat de permisiunea de ieşire din penitenciar în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, în cazul persoanelor condamnate, nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancţiunea a fost ridicată în cazul persoanelor condamnate, iar în cazul persoanelor arestate preventiv în cursul judecăţii în ultimele 30 de zile anterioare solicitării, dar şi dacă participă activ la activităţi şi programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială ori la muncă”.
Condamnaţii şi arestaţii preventiv necăsătoriţi au dreptul la vizite intime dacă au avut o relaţie similară relaţiilor stabilite între soţi anterior datei primirii în penitenciar. Dovada existentei relaţiei de parteneriat se face prin declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News