Data publicării:
Deţinuţi, mesaj pentru tineri: Este greu să priveşti răsăritul şi apusul de după gratii
Este foarte greu să priveşti răsăritul şi apusul soarelui de după gratii - este mesajul pe care l-au transmis doi condamnaţi pentru trafic de droguri şi un fost om de afaceri care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea pentru evaziune fiscală tinerilor din Alba Iulia.
Acţiunea de educaţie juridică a fost organizată joi de Curtea de Apel (CA) Alba Iulia, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise. 'Am invitat pentru a sta de vorbă cu dumneavoastră trei persoane aflate în executarea unor pedepse privative de libertate. Am considerat că prezenţa dânşilor, un dialog pe care o să-l aveţi cu dânşii, ar fi util pentru a înţelege mai bine ce înseamnă executarea unei pedepse penale, care sunt gândurile, care sunt sentimentele, cum percep dânşii regimul de detenţie, care este atitudinea pe care o au faţă de fapta pe care au comis-o, care le sunt opţiunile pentru viitor, care sunt învăţămintele pe care le-au tras', le-a spus celor peste o sută de tineri prezenţi, liceeni şi studenţi, vicepreşedintele CA Alba Iulia, Aurelian Mocan.
Magistratul le-a explicat tinerilor că pedeapsa are un scop, pe de o parte, de reeducare, de reinserţie socială, iar pe de altă parte, are o funcţie de prevenţie. 'Pentru această integrare socială, este nevoie ca, în cursul executării pedepsei, persoanele deţinute să fie supuse unui proces de reeducare, pentru a-şi schimba atitudinea faţă de valorile ocrotite de legea penală şi pentru a se abţine pe viitor de a mai comite astfel de fapte penale, pe de o parte. Iar pe de altă parte, o funcţie de prevenţie. În ce constă funcţia de prevenţie pe care o îndeplineşte pedeapsa? Faptul că e descurajantă, faptul că ceilalţi membri ai societăţii văd că cei care au comis o infracţiune sunt pedepsiţi şi atunci, chiar dacă ar fi tentaţi unii dintre ei, efectul pedepsei va fi unul descurajant', a mai spus judecătorul.
'Poveştile de viaţă'
Toţi cei trei deţinuţi care şi-au prezentat 'poveştile de viaţă' îşi execută în momentul de faţă pedepsele privative de libertate pe care le au în cadrul Penitenciarului Deva. Unul dintre ei, un tânăr din Alba Iulia, încarcerat pentru trafic de droguri, a început prin a spune că a fost condamnat, respectiv la un an şi 9 luni de închisoare, chiar în sala de judecată în care s-a desfăşurat acţiunea de joi, eveniment la care au fost prezenţi şi elevi de la colegiul pe care acesta l-a urmat.
'Am fost judecat şi condamnat în această sală', a afirmat tânărul. Provenit dintr-o familie de intelectuali din Alba Iulia, el a urmat, după absolvirea celui mai bine cotat liceu civil din Alba, doi ani la universitatea din oraş, mai exact a fost student la Marketing, lucrând în paralel şi ca agent de vânzări. 'Toate acestea s-au dus pe apa sâmbetei. (...). Îmi plăcea foarte mult să petrec, îmi plăcea alcoolul, iar într-o seară, plecând de la unul din cluburile din oraş, am făcut un accident. (...). Am rămas fără permis, fără serviciu. O perioadă am stat liniştit. Aveam însă în anturaj cunoştinţe care făceau trafic de droguri, producere de droguri. După ce am rămas fără serviciu, petrecând mult mai mult timp cu anturajul meu, am ajuns şi eu, la un moment dat, să consum droguri. De la consum, cred că în jur de trei luni nici nu m-am mai dus acasă. Părinţii nu au mai dat de mine, eram într-o petrecere continuă', şi-a adus aminte tânărul cum a început totul.
Totul a decurs foarte repede
El susţine că, după ce şi-a cheltuit economiile, cei din anturajul de prieteni i-au recomandat să-şi folosească cunoştinţele dobândite prin studierea Marketing-ului şi din domeniul vânzărilor în traficul de droguri. 'Am luat o decizie, care, de fapt, a fost o nenorocire, care m-a aruncat într-o prăpastie până la urmă, în cea mai neagră perioadă din viaţa mea', a ajuns, acum, la această concluzie, tânărul. Acesta a povestit că totul a decurs foarte repede. 'În câteva luni am pus bazele unei reţele de distribuţie (de droguri - n.r.) în Alba, Cluj, Hunedoara, împreună cu alţi băieţi. Am avut o perioadă infracţională de circa un an. În momentele acelea credeam că totul e simplu, e uşor, banii veneau, eram într-o continuă vacanţă', a afirmat băiatul. Cu toate că părinţii au încercat să-l ajute şi i-au spus că greşeşte, tânărul nu s-a putut opri din activitatea infracţională.
'Ei mi-au spus că greşesc, au încercat să mă ajute, dar, pur şi simplu, nu puteam să mă mai opresc. La un moment dat, inevitabilul s-a produs. Am fost arestat, în 2012, am fost încarcerat, iar în acele clipe am început să mă limpezesc şi să-mi dau seama ce greşeli şi ce decizii groaznice am luat. Am dat vina prima oară, ca să găsesc o scuză în mintea mea, pe faptul că am pierdut permisul, că nu mai pot să fac vânzările pe care le făceam în domeniul alimentar, dădeam vina pe chestii neadevărate, încercam să-mi găsesc singur o scuză. Aşa lucrează creierul când îl ţii întunecat de alcool, de droguri şi de petreceri', le-a spus tânărul adolescenţilor şi studenţilor prezenţi.
El a fost eliberat din arest preventiv după câteva luni, însă procesul lui a fost definitivat în 2018, după şase ani, primind pedeapsă cu executare. În timpul derulării procesului penal, a plecat în Marea Britanie, unde şi-a deschis o afacere în domeniul coletăriei, pe care intenţionează să şi-o relanseze după ce va fi eliberat. 'Eu am avut o educaţie foarte bună, aveam o viaţă normală, nu duceam lipsă de nimic. Singur mi-am săpat... Eu iubesc natura şi îmi place în natură. Eu nu mă mai plâng de condiţiile din celulă, eu mă plâng când mă trezesc la 5 jumate dimineaţa şi privesc răsăritul sau apusul seara prin nişte gratii. E groaznic! Asta e groaznic şi dureros', a conchis tânărul de 29 de ani.
Totul a început ca o joacă
Tot traficul de droguri l-a dus la închisoare şi pe un alt tânăr, de 32 de ani, condamnat la 3 ani şi 8 luni de detenţie, din care a ispăşit un an şi 6 luni. Pentru tânărul care lucra în domeniul amenajărilor exterioare, totul a început ca o joacă.
'Am început să consum droguri cât au fost 'magazinele de vise' deschise. Prin dependenţa pe care am avut-o, mi-am pierdut şi job-ul şi am început să vând droguri pentru a mi le procura din cauză că nu mai aveam bani să-mi cumpăr. Uşor, uşor, am ajuns pe vânzări de droguri, mi-am pierdut din prieteni, am ajuns să fiu închis. Detenţia este una destul de grea. Familia îmi este aproape, dar nu este uşor. Din toţi prietenii, nu mai am niciunul', a povestit tânărul. El le-a transmis celor prezenţi că, deşi este 'un exemplu negativ' şi nu poate fi în măsură să le dea sfaturi, le-a recomandat 'să nu se lase influenţaţi de alţii, pentru că totul începe dintr-o joacă şi se sfârşeşte cu o tragedie'.
Tată al unui copil de 3 ani, tânărul vrea să-şi întemeieze, după eliberare, o familie cu iubita sa, să-şi construiască o casă şi să fie un exemplu pentru fiul său. 'Mă doare foarte tare, nu mai pot schimba din trecut, însă pot fi mult mai bun pe viitor. Ştiu că am greşit, îmi asum, plătesc, tind să cred că am învăţat ceva important în viaţă', a conchis el.
Poate reprezenta scenariul unui film
Pentru un alt deţinut, fost om de afaceri, care şi-a prezentat povestea, a fost greu mai ales atunci când, fiind la regim închis, în penitenciarul de la Arad, şi-a văzut băieţelul despărţit de un perete de sticlă. Acum, la regim semiînchis, pot să stea la aceeaşi masă atunci când îl vizitează. Provenit dintr-o familie modestă, bărbatul, acum de 43 de ani şi condamnat pentru evaziune fiscală la 6 ani de închisoare, a absolvit ASE-ul, ajungând în doi ani de la angajarea sa director într-o firmă fanion a judeţului Hunedoara.
'Ceea ce a urmat de aici încolo, sincer, poate reprezenta scenariul unui film. Terminat tragic pentru mine', a afirmat bărbatul. El a menţionat că ambiţia, vanitatea şi dorinţa de a ajunge cât mai sus l-au determinat să intre în antreprenoriat şi să-şi deschidă o afacere în domeniul reciclării deşeurilor metalice, ajungând la un moment dat la un asemenea nivel încât îşi permitea să închirieze pentru transportul acestora garnituri feroviare.
'Iniţial am fost condamnat (chiar în această sală - n.r.) la 3 ani cu suspendare, dar cercul vicios în care intrasem şi anturajul m-au forţat să continuu. Am avut şi un semnal de alarmă, în 2012, atunci când am divorţat. Nici atunci nu am reuşit să las ambiţia de o parte şi am continuat pe calea asta', a adăugat bărbatul, care, în final, a ajuns din nou în faţa instanţei, primind, de această dată, închisoare cu executare. În penitenciar, bărbatul lucrează la blocul alimentar şi intenţionează să urmeze cursurile facultăţii de Psihologie. 'Vreau să mai fac o facultate, Psihologie, chiar dacă am 43 de ani. Cu această nouă calificare, poate, aş putea să-mi câştig existenţa după ce voi ieşi din închisoare', a spus el.
Atenție la decizii
Fostul om de afaceri i-a sfătuit pe tinerii prezenţi să fie 'foarte atenţi' la ce decizii iau, pentru că 'toate se pot întoarce' împotriva lor. La rândul său, subcomisarul Simona Babău, psiholog în cadrul Penitenciarului Deva, le-a spus elevilor şi studenţilor prezenţi că cei trei deţinuţi vor ca ei să înveţe din greşelile lor şi vor ca nimeni să nu treacă niciodată prin suferinţa prin care trec acum.
'Viaţa ne-o trăim aşa cum alegem. Noi alegem cum ne trăim viaţa. O trăim frumos şi ne bucurăm de ea sau alegem o cale greşită. Domnii de faţă au ales un drum în viaţă care au considerat că este bun pentru dânşii, au crezut că sunt fericiţi pe acel drum, dar, la un moment dat, şi-au dat seama că acel drum pe care l-au ales, de fapt, duce spre prăpastia vieţii lor, spre detenţie. Suntem aici în faţa dumneavoastră pentru a învăţa din greşelile altora, pentru ca dumneavoastră să fiţi conştienţi că a greşi este firesc şi omenesc, dar anumite greşeli, actele infracţionale se plătesc scump. (...) Astăzi s-au spus cuvinte cheie - anturaj, droguri, alcool, bani, chefuri şi toate astea unde au dus? În detenţie, dacă nu au fost controlate, nu au fost cu limită. (...). Fugiţi din preajma lor şi nu le încercaţi niciodată', a subliniat subcomisarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News