Data publicării:

Detalii șocante după implozia submersibilului Titan. „Știa că se va sfârși așa”, spune un fost prieten al CEO-ului OceanGate

Autor: Valentina Miu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: YouTube OceanGate
Sursa foto: YouTube OceanGate

Un fost prieten al lui Stockton Rush, CEO-ul OceanGate, susține că acesta a conceput o „capcană pentru miliardari” și l-a acuzat că și-a ucis clienții.

Operatorul de submarin Karl Stanley a fost un prieten apropiat al lui Rush și unul dintre primii pasageri care au mers pe Titan.

La o lună de la implozia catastrofală a submersibilului Titan, Stanley mărturisit pentru 60 Minutes Australia că Rush „știa cu siguranță că se va sfârși așa”. Acesta și-a amintit că a auzit zgomote în timpul scufundării sale cu submersibilul Titan, relatează Daily Mail.

„La propriu și la figurat, a ieșit din scenă cu cea mai mare implozie. Și a fost ultima persoană care a ucis doi miliardari deodată și i-a pus să plătească pentru acest privilegiu,” a mai spus Stanley.

Karl Stanley a mai afirmat că Rush este dispus să-și riște viața lui și a clienților săi pentru a „intra în istorie”. El și-a amintit cum a auzit „zgomote puternice ca de împușcături” în timpul coborârii sale pe Titan cu Rush în 2019, în Bahamas.

„Este un sunet al naibii când ești atât de departe sub ocean într-o navă care a mai coborât atât de adânc o singură dată”, a spus Stanley pentru 60 Minutes. 

El i-a spus lui Rush că exista un defect la carenă, însă Rush nu l-a crezut. În acest caz, tragedia, a explicat el, a fost atât prevenibilă, cât și inevitabilă. 

Dispărut la 18 iunie, în Atlanticul de Nord, submersibilul Titan, care aparținea companiei Ocean Gate, a suferit o "implozie catastrofală".

La bord se aflau Hamis Harding, 58 de ani; Shahzada Dawood, 48 de ani și fiul său Suleman Dawood, 19 ani; pilotul francez Paul-Henry Nargeolet și CEO-ul OceanGate, compania care a produs submersibilul, Stockton Rush. În urma incidentului toți cei 5 pasageri aflați la bord au decedat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel