Data publicării:
Desfiinţarea SIIJ. Vosganian: Se confirmă. Justiţia în România este abordată defectuos
Varujan Vosganian a vorbit despre desfiinţarea Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.
Purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian, consideră că modul în care este abordată desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) nu face decât "să confirme maniera defectuoasă, părtinitoare şi slugarnică în care este abordată chestiunea Justiţiei în România", citează Agerpres.
"Orice discuţie despre existenţa sau inexistenţa SIIJ trebuie să pornească de la cauzele care au generat înfiinţarea ei. Cei care promovează desfiinţarea SIIJ încearcă să ne convingă, probabil, că înainte de apariţia Secţiei practica judiciară era în totală armonie cu respectarea drepturilor omului, că răspunderea magistraţilor era efectivă şi că modul în care erau investigate infracţiunile din Justiţie era unul exemplar. Ceea ce noi ştim bine că nu era adevărat. Ignorarea cauzelor care au dus la apariţia SIIJ dovedeşte clar că cei care doresc desfiinţarea şi nu reformarea SIIJ nu vor altceva decât să ne reîntoarcem la practicile inchizitoriale ale anilor 2014 - 2017", a scris Vosganian, pe pagina sa de Facebook.
Critică argumentele ministrului Justiţiei pentru desfiinţarea Secţiei
"Cel dintâi argument potrivit căruia, întrebaţi fiind, magistraţii au spus că doresc desfiinţarea Secţiei, e hilar. E ca şi cum ai întreba conducătorii auto dacă doresc desfiinţarea patrulelor rutiere de pe străzi. Iar celălalt argument, cum că aşa ni se cere din afara ţării, este de-a dreptul slugarnic. Nici nu doresc să-l comentez. Înţeleg că trebuie să ne supunem legislaţiei europene la dezbaterea şi adoptarea cărora participă şi reprezentanţii noştri în instituţiile europene. Dar să luăm ca literă de lege declaraţii, opinii sau recomandări, după cum ne sunt de folos, asta nu poate fi acceptat. Şi, culmea, tot noi protestăm împotriva Europei cu două viteze, după ce acceptăm să păşim supuşi în spatele altora", a mai adăugat deputatul Varujan Vosganian, care este şi liderul filialei ALDE Iaşi.
Citește și: Prințesa Charlotte, gest emoționant la slujba de Crăciun. A cucerit inimile celor prezenți
Guvernul a adoptat Memorandumul înaintat de Ministerul Justiţiei prin care se propune desfiinţarea SIIJ
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri seara, în începutul şedinţei de guvern, în legătură cu memorandumul propus privind desfiinţarea SIIJ, că aceasta este o instituţie sui generis care iese din principiile de funcţionare ale Ministerului Public, prin modul de reglementare a funcţionării.
Dimensiunea externă a activităţii acestei secţii. Ce spune Cătălin Predoiu
El a subliniat că propunerea sa are în vedere şi "dimensiunea externă a activităţii aceste secţii".
"Am reluat că a fost criticată atât de Comisia GRECO, Comisia de la Veneţia şi MCV, dar aş vrea să deschid o perspectivă şi cu privire la anul 2020 în care Comisia Europeană (CE) îşi pune problema introducerii unui mecanism de screening, de monitorizare, de evaluare a statului de drept în toate statele europene. Preşedinţia germană din partea a doua a anului a anunţat că deja va face o prioritate din acest lucru şi noi suntem în poziţia de a elimina cât mai multe critici din Raportul de ţară până la acea dată, astfel încât să nu intervină suprapuneri între MCV şi acel mecanism. Nu mai spun de impactul pe terţe dosare europene din cauza acestor critici pe care încă le înregistrăm în MCV", a spus Predoiu.
Ce spune Ministrul Justiţiei
Ministrul Justiţiei a afirmat că înfiinţarea acestei secţii, prin legea 207 din 2018 care a modificat legea 304 din 2004, a creat o structură fără personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar contextul în care au fost promovate aceste modificări a fost unul plin de tensiune, "fără consultare publică, cu reacţii foarte virulente din partea multor magistraţi care s-au opus modificărilor".
Ludovic Orban despre angajamentul legat de MCV
"Practic angajamentul nostru legat de MCV este de transpunere a recomandărilor, pentru că obiectivul nostru este la un moment dat să punem punct acestui MCV", a afirmat premierul Orban.
Adoptarea acestui Memorandum nu înseamnă că Guvernul desfiinţează SIIJ, ci că îşi asumă ca poziţie oficială soluţia propusă de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. Următorul pas va fi elaborarea de către Guvern a unui proiect de lege pe acest subiect pe care îl va înainta Parlamentului pentru dezbatere, au precizat, pentru Agerpres, surse guvernamentale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News