CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 54 de deputați și de 26 de senatori aparținând grupului parlamentar al partidului Uniunea Salvați România și a constatat că sunt constituționale, în raport cu criticile formulate.
De asemenea, judecătorii constituționaliști au respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 35 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale partidului Alianței pentru Unirea Românilor și Partidului Social Democrat, precum și de 5 senatori aparținând grupului parlamentar al partidului Alianței pentru Unirea Românilor.
Desfiinţarea SIIJ, adoptată în Senat
Senatul a adoptat, la sfârșitul lunii februarie, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).
În urmă cu o săptămână, proiectul a fost aprobat și de Camera Deputaților. „Aduce normalitate în sistemul judiciar”, spunea deputatul PNL Cristina Trăilă. USR anunță că va ataca legea la CCR.
Guvernul a aprobat inițial proiectul de lege pentru desființarea SIIJ. Cauzele și posturile vor fi preluate de alte instituții, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Potrivit purtătorului de cuvânt, cauzele aflate în curs de soluționare la nivelul SIIJ se vor transmite pe cale administrativă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție parchetelor competente care vor continua soluționarea acestora, urmând ca cele soluționate aflate în arhiva Secției să se transmită în termen de 180 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii.
De asemenea, posturile aflate în schema de funcții și de personal a secției la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și se preiau de Secția de urmărire penală și criminalistică începând cu data desființării secției, procurorii din cadrul acesteia, inclusiv cei cu funcții de conducere, revin la parchetele de unde provin sau la parchetele unde au promovat, în condițiile legii, pe perioada desfășurării activității în cadrul secției.
Cine preia competenţele SIIJ
Dan Cărbunaru a mai arătat că în ceea ce privește competențele, acestea vor fi preluate de Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru infracțiunile săvârșite de judecătorii și procurorii care sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și curtea militară de apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe.
„Parchetele de pe lângă curțile de apel pentru infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii, tribunale, tribunale militare și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe, procurorii anume desemnați efectuează urmărirea penală în situația în care, alături de magistrați, sunt cercetate și alte persoane, doar dacă din motive temeinice privind buna desfășurare a urmăririi penale, cauza nu poate fi disjunsă, regula fiind disjungerea”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Proiectul aprobat de Guvern mai conține reglementări privind desemnarea procurorilor, numărul maxim de procurori din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel și condițiile pentru desemnare în cadrul acestei secții și în cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Motivele care sabotează fericirea, tema zilei la Ultrapsihologie