Data publicării:

Descoperire MISTERIOASĂ în Groenlanda. Ar putea avea 1.000 de km

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Groenlanda1
Groenlanda1

Oamenii de știință au făcut o descoperire misterioasă în Groenlanda. Aceștia nu credeau că ar putea exista așa ceva.

Potrivit unor noi cercetări, un râu subteran uriaș, alimentat de topirea gheții, ar putea curge în Groenlanda. Poreclit „Râul Întunecat”, această cale navigabilă ipotetică, dacă există cu adevărat, se poate întinde pe 1.000 de kilometri (620 mile), curgând din interiorul adânc al Groenlandei până la fiordul Petermann din nord-vestul țării.

„Rezultatele noastre sunt în concordanță cu existența unui râu lung subglaciar”, spune modelatorul Christopher Chambers de la Universitatea Hokkaido din Japonia, „dar rămâne o incertitudine considerabilă”, a mai precizat acesta. Incertitudinea provine în mare parte din lacune în datele radar din anchetele aeriene de deasupra stratului de gheață, care au detectat de-a lungul anilor fragmente ale ceea ce pare a fi un sistem gigantic de vale subglaciară care se extinde sub o mare parte a Groenlandei.

Numeroase studii din ultimele două decenii au sugerat că astfel de văi sau „mega-canioane” ar putea sta ascunse în mediul subglaciar și, de asemenea, au dat naștere ideii că apa lichidă ar putea curge sub stratul gros de gheață.

Cu toate acestea, din cauza lacunelor din date, având în vedere raritatea zborurilor aeriene care cartografiază aceste zone, nu se știe dacă toate văile sunt conectate într-un râu. „Nu știm cât de multă apă, dacă există, este disponibilă pentru a curge de-a lungul văii și dacă ea iese într-adevăr în fiordul Petermann sau este înghețată”, a mai spus Chambers, potrivit ScienceAlert.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel