Data publicării:

Descoperire: Medicament care poate ”repara” inima după infarct

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
article-2127438-0288AADC000004B0-617_468x330
article-2127438-0288AADC000004B0-617_468x330

A fost descoperit un tratament menit a stopa evoluția infarctului, precum și regenerarea mușchiului cardiac.  Substanţa injectabilă care stimulează regenerarea celulelor cardiace după infarct a fost testată cu succes, în premieră, luna trecută, pe 80 de persoane, iar durata tratamentului a fost doar de patru zile.

Denumit BB3, noul tratament nu doar că stopează evoluţia infarctului, dar ajută şi regenerarea muşchiului inimii, care în timpul unui atac, nu se mai poate alimenta cu sânge, țesuturile necrozându-se, din cauza lipsei de oxigen. Substanța activă a medicamentului dizolvă cheagul de sânge care obstrucționează fluxul de sânge la inimă și imită o moleculă ce face parte din mecanismele naturale prin care inima se „repară". Aceasta se numeşte factor de creştere a hepatocitelor şi regenerează şi protejează inima de alte leziuni.

În cadrul studiului clinic efectuat de cercetătorii Universităţii Yale din SUA , 80 de persoane care au suferit un infarct au primit medicamentul injectabil. După patru zile de administrare intravenos, ţesutul lor cardiac era în mare parte refăcut, spre deosebire de cel al unor bolnavi care au primit doar soluţie salină. Nu se ştie deocamdată în cât timp va ajunge în spitale tratamentul revoluţionar.

Cercetătorii speră ca tratamentul să fie util şi în alte urgenţe medicale, cum ar fi accidentul vascular cerebral ischemic. Cercetătorii americani au anunţat că au programat deja un studiu clinic prin care vor verifica eficienţa tratamentului în astfel de cazuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel