Se spune despre România că a fost, sute de ani, hotar și reazăm între Occident și Orient. A fost și bine, a fost și rău. Mai spun românii, despre țara lor, că este Grădina Maicii Domnului, dar nu s-au sfiit să-l dea umanității, pe Dracula.

Peter Hurley ne spune, însă, la pas, din Săpânța, până-n București, povestea magică a României. Făcând un drum ca un pelerinaj, un irlandez descoperă la hotarul dintre Occident și Orient, chiar rostul vieții lui aici. "Descoperă România cu Peter Hurley" nu este doar un film, ci o poveste ce poate fi a oricui și-a fiecăruia dintre noi.

A fost odată ca niciodată, pe vremea când se potcoveau puricii cu 99 de potcoave, că de n-ar fi fost nici povestea noastră nu ar fi avut vreun rost. Acesta nu este un basm cu Făt Frumos, ci o poveste cu un irlandez venit de pe alte tărâmuri, fascinat de România. După 15 ani lucrați în publicitate, timp în care a promovat tot felul de bunuri către români, a hotărât să promoveze, de-acum, românilor, bunul numit România! Povestea lui Peter Hurley, un irlandez care la vârsta de 26 de ani s-a mutat în România, este simplă. Ea poate fi a oricui și-a fiecăruia dintre noi, pentru că a aflat că viața este o condiție necesară pentru a exista, dar insuficientă pentru a fi.

"Aici m-am găsit și pe mine și pe parcursul anilor, m-am întâlnit, din ce în ce mai mult, cu oamenii care m-au impresionat foarte mult prin poveștile lor, prin felul lor de a fi, prin felul în care lucrează. (...) Pe parcursul anilor, ajungi la niște concluzii despre viață, despre un loc. Am văzut România o țară foarte valoroasă, care a păstrat miraculos, aproape, poziția ei, felul, limba, portul, conceptul. E aproape miraculos că există astăzi o țară numită România în partea aceasta a Europei. Toate etniile și popoarele care locuiesc aici, care împreună fac un concept important, un exemplu, un model pentru noi toți. După primii 15 ani am ajuns la un moment în viață în care m-am decis: vreau să fac ceva pentru acest concept, să-l înțeleg mai bine eu, pentru că până acum 15 ani am stat aproape exclusiv în București, după care am început să îmi pun această întrebare: care este motivul pentru care România este o țară atât de atrăgătoare pentru mine, cel puțin? Așa am început să caut esența și, în scurt timp, am ajuns în România rurală", spune Peter Hurley, irlandezul stabilit în România.

Descoperirea României înseamnă drumul pe care Peter Hurley îl face pentru că vrea să afle, dacă nu tot, în orice caz, cât mai mult, o călătorie prin care speră să capete acces la o cunoaștere tot mai adâncă a legilor și voinței care conduc de mii de ani aceste locuri! Peter Hurley a plecat pe jos din Săpânța, hotarul dintre două lumi, din unicul colț de lume în care moartea s-a convertit în stare de veselie, către București. Și-a propus să simtă pe propria-i piele dacă românii care, spun ei, trăiesc în Grădina Maicii Domnului, dar nu s-au sfiit să-l dea umanității pe Dracula, îl vor primi și îl vor omeni, așa cum se spune. Eroul nostru a vrut să afle dacă proverbiala ospitalitate este la locul ei sau nu este decât un element de marketing!
"Eu cred că rădăcinile mele sunt de aici. Mi-am pus întrebarea: de ce este important un sat? Să avem sate vii? Pentru că de aici a început totul", spune Peter Hurley.

În drumul său, deloc ușor, nu puțini au fost oamenii care l-au hrănit și l-au găzduit pe Peter, fără niciun fel de pretenție. Printre acești români cu suflet mare este și Maria Zapca. Artist popular de meserie, care nu vrea să dea uitării țesutul la război, tradiția moștenită din generație în generație, a apreciat la irlandezul îndrăgostit de România, încrederea neștirbită pe care acesta a acordat-o românilor.

"Peter, prin ceea ce a făcut, cred că el a cunoscut România și este în România de atâția ani. Și el, spre rușinea mea, a avut mai mare încredere în români decât mine, deși sunt româncă. De aceea, a pornit la drum pe jos, pentru că el a avut încredere că nu o să rămână în stradă și că o să aibă ce să mănânce, că o să aibă unde să pună capul", a spus Maria Zapca.

Artista populară susține că a fost impresionată de dorința irlandezului de a da valoare trecutului României, de a reaprinde flacăra tradiției românești în sufletele celor mai tineri. "Trecutul nostru a fost foarte greu, dar a fost frumos. Tot trecutul nostru a fost frumos. Acum este foarte frumos, dar eu nu văd nimic trainic, nu văd un viitor, nu văd cum va fi viitorul copiilor mei", a mai spus Maria Zapca.

"Nu există în Europa ce aveți în România"

"Nu există în Europa ce aveți în România", susține Peter Hurley. În călătoria sa, Peter îi întâlnește pe Ioan Barani, fierar din tată în fiu, dar și pe Moș Pupăză. Din mâinile fiecăruia au ieșit lucruri care l-au vrăjit de-a dreptul pe irlandez, care e ghidat de un singur gând, să ajute această țară să păstreze cu sfințenie ceea ce am învățat de la străbunii noștri. "Cred că la noi vreo șase generații au făcut această meserie: bunicul meu, străbunicul meu, stră-străbunicii mei", spune Ioan Barani.

La Valea Stejarului, Peter află de la Moș Pupăză despre însemnătatea fusului cu țurgălău. Moș Pupăză, s-a petrecut, însă, de curând, de printre noi, dar a lăsat amintiri faine, un strop de horincă, o poveste năstrușnică legată de o bâtă fermecată, numită "fus cu țurgălău" și o impresionantă zestre spirituală.

Un alt exemplu de prețuire a tradițiilor, întâlnit de Peter Hurley în drumul său, a fost morarul Dani Micleș. La cei 63 de ani ai săi, Dani Micleș reprezintă, cu o mândrie demnă de un adevărat român, a treia generație la "cârma" morii de apă a familiei.

"Nu-i ușor să fii morar, e o meserie care nu aduce profit pentru că depășește cheltuiala pe venit. Dar eu am avut pasiunea asta, că tata, odată, la o sărbătoare, de Crăciun, ne-a adunat în familie și a plâns; și a zis: la mine o să se întâmple ca la colegii mei — se va destrăma moara", a spus, cu durere în glas Dani Micleș, care vrea să ducă tradiția mai departe.

Câteva sute de kilometri, multe discuții cu miez, prietenii legate pe viață, oameni și fapte, locuri în care faptele spun mai mult decât vorbele, toate acestea l-au întărit pe Peter Hurley în pariul său de a străbate drumul dintre Săpânța și Muzeul Țăranului Român, din București. Multe zile și nopți l-au găsit în viețile și în casele unor oameni atât de diferiți, cu meserii, temperamente și obiceiuri diverse, dar asemănători într-un singur loc. Un loc comun, numit, simplu, omenie. (Agerpres)

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News