Data actualizării:
Data publicării:

Academia Română a evocat personalitatea lui Andrei Rădulescu, om de cultură, ilustru jurist și fost președinte al Academiei

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Recent, în Aula Academiei Române, s-a desfășurat o întâlnire emoționantă printr-o evocare a academicianului Andrei Rădulescu (1880-1959), om de cultură, redutabil jurist și istoric, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție (1938-1940) și al Academiei Române (1946-1948).

Cu acest prilej s-a lansat volumul Corespondență – „în paginile căruia se reflectă personalitatea celebrată, om cu o vastă cultură, apreciat și stimat de contemporanii săi, oameni de o valoare incontestabilă –, care beneficiază de un Cuvânt înainte semnat de Eugen Simion, acesta fiind unul dintre ultimele texte ale sale. În cadrul cuvântului înainte, regretatul acad. Eugen Simion rememorează cu nostalgie momentul întâlnirii avute în studenție cu reputatul jurist, caracterizat de ceea ce „țăranii moșneni numesc cumsecădenie și omenie unite, amândouă, cu o înțelepciune venită din adâncurile ființei sale”, cei doi foști președinți ai Academiei având aceleași origini, în localitatea Chiojdeanca.

Mulțumiri aduse directoarei BCU Carol I

„Andrei Rădulescu a fost, între anii 1902-1905, un strălucit bursier al Fundațiunii Universitare „Carol I”, a cărei moștenitoare este Biblioteca Centrală Universitară din București. Instituția a avut un rol important în cercetările și studiile derulate pentru această carte, iar editorii i-au adresat mulțumiri doamnei Mireille Rădoi, director general al BCU „Carol I”, pentru contribuția esențială a echipei bibliotecii.

Sesiunea festivă a fost inaugurată de vicepreședintele Academiei Române, acad. Mircea Dumitru, și moderată de prof. univ. Ioan Cristescu, director general al Muzeului Național al Literaturii Române. Au urmat intervenții susținute de: prof. univ. Răzvan Dincă, prof. univ. Flavius Antoniu Baias, conf.univ. Mireille Rădoi și evenimentul s-a încheiat cu luarea de cuvânt a av. dr. Dana Gruia Dufaut, nepoata celui omagiat și președinta Fundației „Andrei Rădulescu și a Marilor Juriști Români”.         

„Avem în fața ochilor 374 de scrisori, puse la dispoziție din arhiva familiei, prin care se urmărește valorificarea moștenirii științifice lăsate de marele om de știință, jurist și profesor Andrei Rădulescu. Structurarea riguroasă a acestor documente, extragerea informațiilor noi, ascunse atâta vreme în aceste pagini au presupus un efort considerabil, prin care s-a reușit depășirea unor dificultăți legate, în special, de identificarea personalităților și de descifrarea, în multe locuri, a scrisului în sine, atât în limba română, dar și în franceză sau italiană.În final, a ieșit de sub tipar o carte captivantă, cu remarcabile detalii personale și profesionale, care creionează cu finețe și măiestrie un portret pe care să-l fixăm în galeria oamenilor de prestigiu ai țării noastre”, a spus Mireille Rădoi în intervenția sa, în cadrul unui comunicat BCU Carol I.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel