Oana Vlăducă, la Pro România. Deputatul PSD şi-a anunţat plecarea
Deputatul de Dâmboviţa Oana Vlăducă a anunţat, vineri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că pleacă din PSD şi trece la Pro România.
Oana Vlăducă l-a criticat pe Liviu Dragnea şi a spus că a fost umilită de preşedintele interimar al PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb. De asemenea, aceasta s-a declarat dezamăgită de modul în care senatorul Adrian Ţuţuianu a fost exclus din PSD.
Sunt membră a Partidului Social Democrat de peste 20 de ani. Am aderat la un grup politic cu care m-am simţit compatibilă din punct de vedere al valorilor şi principiilor declarate (...). Din păcate, foarte multe dintre valorile pentru care am aderat la PSD acum două decenii şi-au încetat valabilitatea de când partidul a intrat în zodia nefastă a unui lider nefast, a scris Oana Vlăducă în postarea de pe Facebook.
Îi ştiu bine pe cei din echipa Pro România"
Parlamentarul a adaugat că s-a gândit la parcursul pe care îl are de urmat şi a decis să se alăture partidului lui Victor Ponta, Pro România. Îi ştiu bine pe cei din echipa Pro România. Îl cunosc pe Adrian Ţuţuianu şi ştiu cât a muncit ca să facă din PSD Dâmboviţa una dintre organizaţiile de frunte la nivel naţional. I-am cunoscut, de-a lungul timpului, pe Victor Ponta, Nicu Bănicioiu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Tudose şi Daniel Constantin. Toţi sunt prieteni ai judeţului Dâmboviţa şi l-au ajutat atunci când au avut puterea să o facă, a afirmat Vlăducă.
Parlamentarul a explicat şi decizia de a pleca din PSD
Gestul meu este o delimitare de actuala conducere a PSD, care a transformat partidul într-o monedă imorală prin care se negociază orice, inclusiv libertăţi. Mă delimitez de Liviu Dragnea, nu şi de poporul psd-ist, oameni simpli şi de bună credinţă, primari oneşti şi muncitori, care nu au nicio legătură cu moravurile stăpânului. Lor o să le vorbesc în continuare, cu ei o să mă văd în continuare şi pe mulţi îi aştept alături de noi. Pro România poate deveni adevăratul partid de stânga al României, care să pună în lumină o social-democraţie modernă, europeană, compatibilă cu valorile pe care, din păcate, PSD le-a abandonat, a conchis Oana Vlăducă.
Vezi şi: Benfica renunţă la un jucător. Legătură cu Mircea Lucescu
Buget 2019. Un deputat iese la rampă: Vor fi fatale României!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News