Deputatul Nicolae Păun a fost REȚINUT
Deputatul Nicolae Păun a fost reținut joi de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul în care este de acuzat de mai multe infracțiuni.
Plenul Camerei a admis miercuri cererea DNA pentru încuviințarea arestării lui Nicolae Păun, după ce săptămâna trecută a încuviințat o altă cerere a procurorilor pentru reținerea deputatului.
Nicolae Păun, preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, este acuzat de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene; schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene; deturnare de fonduri; spălare a banilor; efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite; cumpărare de influenţă, influenţare a declaraţiilor, toate în formă continuată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News