Data publicării:

Deputatul aflat în greva foamei a dormit în Parlament: "Sunt pregătit să rezist şi o mie de ani"

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Deputatul Aurelian Mihai, care a intrat în greva foamei, a dormit, miercuri noapte, în Parlament şi a precizat că va rămâne în protest în clădire.

Aurelian Mihai, deputat neafiliat, fost membru PPDD, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că va continua protestul prin greva foamei pe care l-a început miercuri faţă de "pasivitatea statului român în privinţa problemelor cu care se confruntă românii de peste graniţe", arătând că trimite adrese Guvernului şi conducerii Parlamentului pentru un dialog pe tema taxelor consulare mari, numărului mic de consulate şi pentru sprijinirea repatrierii românilor care doresc acest lucru.

"Protestul a început ieri dimineaţă şi voi rămâne atât timp cât este nevoie în Parlament pentru a protesta în greva foamei indiferent de consecinţe. Sper ca mai marii aceastei ţări să dea curs solicitărilor noastre, cei care au experienţa diasporei", a mai spus deputatul.

"Ieri, la 7:30 dimineaţa, am servit o cană de ceai şi o brioşă cu puţin unt. De atunci nu am mai mâncat, am băut apă, în schimb, mă hidratez. Mă simt bine, mental sunt atât de bine pregătit să rezist, poate dura şi o mie de ani. Depinde şi de Guvern, dar sper să nu aştept o mie de ani să reducem taxele consulare", a afirmat Aurelian Mihai.

Deputatul a precizat că nu s-a simţit rău, astfel încât să fie necesar să solicite intervenţie medicală, dar că este "uşor obosit".

"De dimineaţă nu am făcut niciun fel de analize, de măsurarea tensiunii şi a pulsului. Am considerat că mă simt destul de bine, sunt uşor obosit pentru că este şi normal, dar nu mă simt atât de rău fizic încât să solicit intervenţia medicală. Probabil că va fi bine să consult un medic sau să măsor tensiunea, doar aşa ca să constat dacă s-au produs modificări în corpul meu. Dar mă simt bine şi de aceea am încredere că pot să duc această grevă în continuare", a mai spus deputatul.

El a adăugat că va rămâne în clădire, arătând că va pleca doar pentru scurt timp pentru a-şi aduce haine de schimb şi pentru a face un duş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel