Data publicării:

Deputații care tulbură dezbaterile, sancționați. Nou regulament

Autor: Bianca Ştefan | Categorie: Politica
WhatsApp
Parlament
Parlament

Comisia de regulament a Camerei Deputaţilor a adoptat marţi un raport favorabil pentru o serie de modificări ale regulamentului acestui for legislativ, care se referă la măsuri ce pot fi luate împotriva parlamentarilor care perturbă activitatea din plen. 

Propunerile de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor aparţin preşedintelui comisiei, Eugen Nicolicea. 

"Este interzisă perturbarea activităţii parlamentare, proferarea de insulte sau calomnii, atât de la tribuna Camerei, cât şi din sala de şedinţe a plenului, a comisiilor sau a celorlalte organisme de lucru ale Parlamentului. Preşedintele de şedinţă cheamă la ordine deputatul care tulbură dezbaterile sau creează dezordine. În cazul în care, după chemarea la ordine, deputatul continuă să se abată de la regulament sau împiedică în orice mod desfăşurarea normală a lucrărilor, preşedintele de şedinţă retrage cuvântul, iar dacă acesta persistă dispune eliminarea din sală. Secretarul general asigură fără întârziere punerea în aplicare a unei astfel de măsuri disciplinare cu ajutorul personalului DAI al Camerei Deputaţilor", prevede propunerea lui Nicolicea, scrie Agerpres.

Potrivit acesteia, în cazul în care tulburarea persistă şi se produce o perturbare a activităţii parlamentare, iar aceasta compromite continuarea dezbaterilor, preşedintele de şedinţă, în vederea restabilirii ordinii, suspendă reuniunea pentru o perioadă de timp determinată sau o închide. Aceasta se reia la convocarea preşedintelui de şedinţă. 

În cazul în care deputatul tulbură şedinţa într-un mod grav sau perturbă lucrările Parlamentului în mod repetat, încălcând prevederile art. 232, Biroul permanent propune sancţiunea corespunzătoare, mai stipulează proiectul. 

Deputații care tulbură dezbaterile, sancționați


Nicolicea a mai propus introducerea unei sancţiuni pentru deputaţii care tulbură dezbaterile: "Fără a aduce atingere dreptului de vot în şedinţa de plen şi, sub rezerva respectării stricte a regulilor de conduită, suspendarea temporară a participării deputatului la o parte sau la toate activităţile Parlamentului pentru o perioadă cuprinsă între două şi treizeci de zile lucrătoare". 

Un alt articol prevede că este interzisă desfăşurarea de bannere şi pancarte în plen. 

Raportul comisiei urmează să fie aprobat de plenul Camerei Deputaţilor pentru a putea fi aplicat, iar acest lucru se va întâmpla cel mai probabil în luna septembrie, în sesiunea ordinară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel