Data publicării:
Demisii în bloc la spitalul din Orăştie, după Ordonanța Militară 4
Managerul spitalului din Orăştie a anunţat că mai mulţi medici din secţia ATI şi-au înaintat demisiile după apariţia Ordonanţei Militare 4.
"Şi eu am rămas surprinsă. Când am ajuns la birou, demisiile erau pe masă. Nu au fost nici discuţii, nici alte situaţii care să mă ducă cu gândul la asta. Am fost sunată în drum spre spital să mi se spună că având în vedere noua ordonanţă, doctorii nu mai vin la serviciu şi să le aprob concediile fără plată. O doamnă doctor mi-a spus clar că în condiţiile date şi dânsa şi tot personalul ATI îşi vor înainte demisia. Eu le-am spus că nu se pune problema să semnez aşa ceva, în condiţiile actuale", a declarat Daniela Achim, managerul spitalului Orăştie, la Antena 3.
Motivele invocate de medici
"Ei spun că îşi pun viaţa în pericol din cauza lipsei echipamentului de protecţie specific COVID--19. V-am citat dintr-o cerere de demisie. O asistentă a rămas, restul au plecat. Secţia ATI nu poate funcţiona aşa. În urmă cu 3-4 săptămâni nu am avut bani să achiziţionăm toate materialel necesare în cantitatea de care aveam nevoie. Primăria ne-a dat nişte bani, am luat tot ce am putut lua. Din fericire, nu ne-am confruntat cu niciun caz confirmat până acum, doar suspiciuni ulterior confirmate negativ.", a mai declarat aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News