Data publicării:

Demisie la nivel înalt, după dezastrul României la Olimpiadă

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Alin Petrache, a anunțat că își va da demisia după Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, potrivit site-ului oficial al organizației.

În calitate de președinte al COSR, voi face ceea ce am anunțat încă de la începutul anului, îmi voi depune mandatul Adunării Generale pentru ca analiza activității să nu fie blocată de niciun considerent ierarhic. Același lucru îl voi cere vicepreședinților COSR și tuturor membrilor Comitetului Executiv, afirmă Petrache.

Revenit de urgență în țară, pentru o urgență medicală a unuia dintre copii, Petrache a precizat că după Jocurile Olimpice va urma o analiza în cadrul Adunării Generale a COSR în legătură cu toată activitatea de pregătire a sportivilor, rezultatele obținute de fiecare federație, de fiecare sportiv și responsabilitatea ce revine fiecăruia, inclusiv factorilor de conducere, atât din cadrul COSR, cât și al federațiilor și cluburilor sportive. Toată această analiza și măsurile ce vor fi decise vor fi prezentate transparent, deschis, opiniei publice prin intermediul media.

Echipamente sportive de calitate slabă

Președintele COSR a mulțumit tuturor sportivilor români aflați în întrecerea olimpică, este un fapt meritoriu că s-au calificat îndeplinind baremele olimpice. O mențiune pentru toți cei care și-au onorat participarea cu rezultate meritorii și recunoștința noastră pentru cei care au urcat pe podiumul olimpic. De asemenea, un gând bun, de mulțumire pentru toți membrii staff-urilor tehnice, antrenori, medici, analiști, kinetoterapeuți. Victoriile sunt doar ale lor, ale sportivilor și ale celor care i-au pregătit.

Petrache s-a referit și la calitatea slabă, îndoielnică a unora dintre echipamentele sportive ale Echipei Olimpice a României, cerându-și scuze în numele personal și al COSR, atât sportivilor care au avut de suferit, cât și opiniei publice.

La întoarcerea în țară, după Jocurile Olimpice, vom demara o anchetă internă în cadrul COSR pentru a stabili cine se face vinovat și care sunt măsurile luate, sancțiunile aplicate. Toți cei vinovați vor plăti, indiferent de locul pe care îl ocupă. Vom informa neîntârziat opinia publică de rezultatele anchetei. COSR va pune în continuare la dispoziția organelor Statului toate datele și informațiile solicitate în acest caz, a menționat Petrache.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel