Data publicării:
Demisia lui Traian Băsescu nu ar fi benefică, spune Laszlo Borbely
Vicepreşedintele UDMR, Laszlo Borbely, este de părere că o eventuală demisie a preşedintelui Traian Băsescu nu ar fi nici oportună şi nici benefică, pentru că ar crea o instabilitate.
Membrii coaliţiei de guvernare vor discuta luni despre iniţierea unei acţiuni parlamentare, precum adoptarea unei Declaraţii a Parlamentului, pentru demisia preşedintelui Traian Băsescu, ca urmare a cazului în care este implicat fratele său, Mircea Băsescu.
Laszlo Borbely crede însă că o eventuală demisie a lui Băsescu nu ar rezolva nimic: "Eu cred că în acest moment, când e vorba în primul rând de fratele preşedintelui, nu de el, chiar dacă evident face parte din familie şi chiar dacă sunt unele suspiciuni, eventual, că ar fi ştiut o parte din acele acţiuni, nu s-a confirmat nimic. Eu cred că aici vorbim politic. În acest moment, nu cred că ar fi benefică o demisie, ar crea o instabilitate sau chiar în momentul de faţă ar trebui fiecare să se concentreze pe ceea ce urmează, alegeri prezidenţiale. Cu trei-patru luni înainte de aceste alegeri, nu cred că este oportună o asemenea cerere. Evident, dacă colegii noştri vor cere acest lucru, încă n-am primit nici o solicitare, vom discuta în cadrul coaliţiei, dar părerea mea personală e că prin asta nu rezolvăm nimic şi nu cred că în momentul de faţă trebuie o asemenea declaraţie", a declarat la RFI, Laszo Borbely.
Citește și: Oana Stancu: De ce nu intră procurorii în casa lui Mircea Băsescu
Întrebat dacă s-ar impune o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, vicepreşedintele politic al UDMR a răspuns: "Nu, nu e cazul. Deja am intrat şi în zona aceea, mi se pare, cu şase luni înainte de alegeri, constituţional e dificil. Nu cred că aşa se rezolvă problemele. Ceea ce mă îngrijorează sunt aceste scandaluri aproape săptămânale, care induc un sentiment de totală instabilitate, de lipsa oricăror valori morale şi societatea s-a săturat probabil de atâtea scandaluri".
Citește și: Dan Șova, cinci întrebări devastatoare pentru Traian Băsescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News