Data publicării:
Deficitul comercial a crescut cu 4,7 miliarde de euro în primele şase luni
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a urcat la 15,44 miliarde de euro în primele şase luni ale acestui an, mai mare cu 4,74 miliarde de euro faţă de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.
În perioada ianuarie - iunie 2022, exporturile au crescut cu 23,9%, până la 44,78 miliarde de euro, iar importurile s-au majorat cu 28,5%, la 60,22 milliarde de euro.
Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse maşini şi echipamente de transport (42,2% la export şi 32,6% la import) şi alte produse manufacturate (31,1% la export şi 29,4% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în primul semestru din acest an a fost de 32,56 miliarde de euro la expedieri şi de 42,64 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,7% din total exporturi şi 70,8% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE27 a fost de 12,23 miliarde de euro la exporturi şi de 17,58 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27,3% din total exporturi şi 29,2% din total importuri.
În luna iunie 2022, exporturile FOB au însumat 7,86 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 10,55 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,69 miliarde de euro. Faţă de luna iunie 2021, exporturile din luna iunie 2022 au crescut cu 25,9%, iar importurile au fost mai mari cu 30,4%.
Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.
Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional, conform Agerpres.
Citește și - Elena Cristian (DC BUSINESS): E cea mai mare nenorocire a României. Va înghiți tot
Elena Cristian, analist DC BUSINESS, a spus care este, în opinia sa, cea mai mare nenorocire a României, care înghite și va înghiți tot.
“Datoria publică este cea mai mare nenorocire a României, nu inflația, nu prețurile la gaze, ci datoria publică, care ne costă tot! Înghite și va înghiți absolut tot, inclusiv creșterea economică. Numai pe primele 4 luni, cu rostogolirea dobânzilor, statul a plătit 9 miliarde. Până la sfârșitul anului, doar rostogolirea dobânzilor va costa statul 30 de miliarde! Practic, tot ceea ce faci se va duce acolo!“, a spus Elena Cristian.
“Cineva trebuie să explice de ce ne împrumutăm dublu față de bulgari?! De ce ungurii se împrumută la 2-3%, iar românii la 9-10%?“
“De ce ne împrumutăm la 9-10%? De ce aceste dobânzi sunt undeva secrete? Dacă întrebi la Ministerul de Finanțe, dacă îl întrebi pe ministru, nu vrea să spună la ce dobânzi se împrumută statul român! Acesta este un mare mister, pentru că nu se împrumută ca să își ia casă... Cineva trebuie să explice de ce ne împrumutăm dublu față de bulgari?! De ce ungurii se împrumută la 2-3%, iar românii la 9-10%? De ce ne permitem să plătim niște costuri uriașe pentru o datorie publică pe care noi nu avem cum să o suportăm. Nu suntem vreo economie performantă, cu producție peste așteptări, din care să suportăm toate această rostogolire.“, a zis Elena Cristian.
“Nu vor crește încasările la buget cu noile modificări la Codul Fiscal, din contră!“
“Pe lângă această creștere alarmantă a datoriei publice, 51% din PIB, ceva îngrozitor, foarte mult, nu există măsuri de reducere a inflației, nu există o strategie pe termen lung! Nu cresc încasările la buget, și chiar dacă modifică Codul Fiscal, peste noapte, cum au făcut-o acum, nu vor crește încasările, din contră!“, a subliniat Elena Cristian, în cadrul emisiunii Cheia Zilei, moderată de Niels Schnecker, la România TV.
Ce trebuie să le ceară românii băncilor dacă le cresc ratele
“Cu privire la ROBOR, menționez faptul că Legea dării în plată are un articol foarte clar care spune că, în condițiile în care rata crește cu 50%, băncile sunt obligare să reechilibreze contractele. Prin urmare, oamenii trebuie să meargă la bancă și, fie să facă o notificare să treacă la IRCC, fie să ceară reechilibrarea contractelor pentru că legea se exprimă foarte clar în acest sens. Oamenii trebuie să meargă la bancă, să încerce să discute aceste contracte, să ceară reanalizarea lor deoarece legea permite asta și băncile sunt obligate să o facă.“, a mai spus Elena Cristian. Vezi articolul aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News