Deficit bugetar. Liviu Pop: PSD a lăsat finanțele României la cheie. Amatorism la PNL
Liviu Pop a acuzat, vineri, de amatorism Guvernul Orban, după ce Guvernul Orban a dat vina pe PSD pentru deficitul bugetar de 4,4% din PIB în acest an și că liberalii încearcă de fapt să-și ascundă neputința în privința deficitului bugetar.
Senatorul Liviu Pop a declarat la RFI, potrivit Mediafax, că Executivul condus de Ludovic Orban încearcă de fapt să-și ascundă neputința, în privința deficitului bugetar.
"Sunt niște amatori, care încearcă să-și justifice incompetența, pentru că proiectul de buget pe care l-am lăsat, dacă se finaliza așa cum l-a lăsat Guvernul PSD, ne încadram în țintele de deficit, la fel cum am făcut-o și în 2018 și în 2017".
Întrebat dacă PSD are vreo remușcare pentru situația lăsată în finanțele țării, senatorul a răspuns: "Am lăsat finanțele țării la cheie, dacă vreți, cu întârzieri justificate, pentru că președintele statului din luna august a tot blocat activitatea ministerelor".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News