Data publicării:

Defecțiunile tehnice din Senat, prilej de împunsături politice

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
senat
senat

Plenul Senatului a fost nevoit să-și închidă, luni, ședința, din cauza unor defecțiuni tehnice, care au blocat, atât sistemul de vot electronic, cât și microfoanele. Incidentul nu a rămas netaxat de o parte din senatori, aceștia profitând de situație pentru a-și arunca unul altuia ironii politice.

Astfel, senatorul PDL Mihai Hărdău a susținut că ”surpriza” a fost cauzată de prima prezență a liderului Senatului, Crin Antonescu, la o ședință din actuala sesiune a Camerei.

"Surpriza a fost nu de la curent, ci că a venit Antonescu", a declarat Hărdău, în timp ce liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu a arătat că "în halul ăsta" nu s-a mai întâmplat să fie probleme tehnice. Întrebat dacă el consideră că a fost un act de sabotaj la adresa lui Antonescu, Rădulescu a replicat: "Nu, cel mult de boicot", citează NewsIn.

De cealaltă parte, senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat că cei din USL nu pot fi "chiar așa de suspicioși" încât să creadă că defecțiunile tehnice sunt un act de sabotaj la adresa prezenței președintelui Senatului, Crin Antonescu, aflat la prima ședință de plen pe care o conduce în actuala sesiune parlamentară. "Nu, nu s-a mai întâmplat niciodată să nu meargă microfoanele, din păcate este, într-adevăr, un caz fără precedent, îmi pare rău că cei care se ocupă de partea tehnică nu au reușit să rezolve, poate că într-adevăr a fost o defecțiune care s-ar putea justifica și sigur, sper ca până mâine toate microfoanele să meargă", a adăugat ministrul Educației.

În ședința plenului senatului de luni, nu s-a adoptat niciun proiect de lege, din cauza defecțiunilor tehnice la sistemul de vot electronic și la microfoane. Președintele Senatului Crin Antonescu a anunțat închiderea ședinței, după ce anterior, senatorii au luat o pauză de de aproximativ 30 de minute, pentru a da răgaz celor răspunzători să remedieze deficiențele. "Doamnelor și domnilor senatori, vă anunț de la singurul microfon care mai funcționează, având în vedere că nu se întrevede o soluționare imediată a problemelor tehnice, după ce am consultat și poziția și majoritatea, declar închisă ședința și încercăm programul normal să-l reluăm mâine cu ordinea de zi de astăzi", a declarat Antonescu.

Evenimentul a fost prilej de glumă pentru senatorii PDL, care i-au strigat lui Antonescu, preocupat de calculatorul de vot, să apese pe butonul 3, aluzie la butonul de la Palatul Cotroceni cu care Băsescu ar fi avut legătură directă cu unele instituții.

În replică, președintele Senatului le-a transmis senatorilor democrat-liberali: "Asta este specialitatea dumneavoastră”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel