Deducere de 15% din salariu pentru părinții cu copii la școală sau grădiniță. Care sunt condițiile
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik
Părinții care sunt salariați beneficiază de o deducere personală suplimentară din impozitul pe venit de 100 de lei pentru fiecare copil înscris la creșă, grădiniță sau școală. Măsura se aplică din această lună.

Prevederile mai sus menționate au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2023.  Ordonanța Guvernului nr. 16 din 15 iulie 2022 a modificat Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Cui se acordă deducerea

(10) Deducerea personală suplimentară se acordă astfel:

a) 15% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru persoanele fizice cu vârsta de până la 26 de ani, care realizează venituri din salarii al căror nivel este de până la nivelul prevăzut la alin. (3);

b) 100 de lei lunar pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 ani, dacă acesta este înscris într-o unitate de învățământ, părintelui care realizează venituri din salarii, indiferent de nivelul acestora.

(11) Prin părinte, în sensul alin. (10) lit. b), se înțelege: părintele firesc, potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, adoptatorul, persoana care are copilul/copiii în încredințare în vederea adopției, persoana care are în plasament copilul sau în tutelă, persoana desemnată conform art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Dacă părintele lucrează în mai multe locuri

(12) În cazul în care copilul este întreținut de ambii părinți, deducerea personală suplimentară prevăzută la alin. (10) lit. b) se acordă unuia dintre părinți prin prezentarea documentului care atestă înscrierea copilului într-o unitate de învățământ și a unei declarații pe propria răspundere din partea părintelui beneficiar.

(13) În situația în care părintele desfășoară activitate la mai mulți angajatori, în plus față de documentele prevăzute la alin. (12), părintele care beneficiază de deducerea personală suplimentară prevăzută la alin. (10) lit. b) are obligația să declare că nu beneficiază de astfel de deduceri de la un alt angajator.(14) Deducerea personală determinată potrivit prezentului articol nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, potrivit legii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel