Data publicării:
Declarații de la Palatul Cotroceni- LIVE TEXT
Purtătorul de cuvânt al Preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, susţine marţi, la ora 13:00, declaraţii de presă la Palatul Cotroceni, informează Administraţia Prezidenţială.
DCNews vă transmite LIVE TEXT declarațiile de la Palatul Cotroceni:
- Administraţia Prezidenţială, alături de Comisia de la Veneţia şi cu sprijinul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, va organiza la Palatul Cotroceni, în această săptămână, în perioada 6 - 7 aprilie, conferinţa internaţională 'Interacţiunea dintre majoritatea politică şi opoziţie într-o democraţie'. Este o conferinţă care îşi doreşte să sublinieze importanţa cooperării între majoritatea politică şi opoziţie într-o societate echilibrată, pluralistă, cu respectarea normelor statului de drept şi regulilor unei democraţii.
Mădălina Dobrovolschi a precizat că, la finalul evenimentului, Comisia de la Veneţia va întocmi un raport la solicitarea secretarului general al Consiliului Europei, document care ar trebui să traseze câteva direcţii principale în legătură cu modul în care majoritatea politică ar trebui să se comporte şi să interacţioneze cu opoziţia.
Dobrovolschi a indicat că la eveniment vor participa 100 de persoane, invitaţi fiind raportori şi membri ai Comisiei de la Veneţia şi ai secretariatului Comisiei, reprezentanţi ai statelor membre ale Consiliului Europei, ai mediului academic, oficiali români, reprezentanţi ai partidelor parlamentare, ai societăţii civile, ai Corpului diplomatic, ai CCR, Avocatul Poporului, mass-media.
Evenimentul va fi deschis de preşedintele Klaus Iohannis. De asemenea, secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni, preşedintele APCE, Pedro Agramunt, şi preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, vor susţine discursuri la eveniment. Şeful statului va avea întâlniri cu aceşti oficiali.
Conferinţa, la care va participa şi secretarul general al Consiliului Europei, va avea loc sub patronajul preşedintelui Klaus Iohannis şi al Comisiei de la Veneţia. Presa va avea acces pe durata întregului eveniment
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News