Deciziile în Camera Deputaților vor fi luate chiar dacă nu există cvorum
Camera Deputaților a adoptat proiectul prin care se elimină obligativitatea cvorumului pentru şedinţele Biroului Permanent al acestui for legislativ, deciziile putând fi luate cu majoritatea celor prezenţi.
Proiectul a fost adoptat cu 173 de voturi "pentru", 3 voturi "împotrivă" şi 2 abţineri. Potrivit acestuia, materialele înscrie pe ordinea de zi a şedinţelor Biroului permanent al Camerei se vor putea aproba sau respinge cu votul "majorităţii celor prezenţi".
PDL speră ca prin această modificare a Regulamentului să fie deblocată activitatea Camerei Deputaţilor, unde reuniunile Biroului permanent al Camerei nu s-au mai putut ţine de două luni, din lipsă de cvorum, din cauza boicotului reprezentanţilor PSD şi ai PNL, care au refuzat să participe acuzând-o pe Roberta Anastase, preşedintele Camerei, de fraudarea votului la Legea pensiilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News