Decizie șocantă: S-a sinucis, fiindcă nu mai răbda bătăile soției sale
Data publicării:
Autor: ana
WhatsApp
spanzurare
spanzurare

Un ieșean s-a sinucis în noaptea de duminică spre luni, în balconul propriului apartament. Potrivit vecinilor, omul nu a mai putut răbda bătăile pe care i le aplica soția sa, informează bzi.ro.

Un bărbat în vârstă de 42 de ani din Iași s-a spânzurat în noaptea de duminică spre luni, în balconul propriului apartament de pe Șoseaua Nicolina. Corpul neînsuflețit al ieșeanului a fost găsit chiar de către soția acestuia.

Potrivit vecinilor, bărbatul care s-a sinucis era sătul de bătăile pe care i le aplica soția sa. De asemenea, vecinii au precizat și faptul că cei doi soți nu aveau niciun loc de muncă, iar greutățile financiare au influențat în foarte mare măsură situația conflictuală din sânul familiei. Soții ajungeau, de cele mai multe ori la certuri serioase, care degenerau în agresiuni fizice.

Echipajul SMURD solicitat s-a deplasat la fața locului, însă nu a putut decât să constate decesul bărbatului.

Poliția  a dechis dosar penal de moarte suspectă și a dispus efectuarea necropsiei, deși suspiciuni cu privire la cauza decesului nu există.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel