Data publicării:

MAI: Polițiștii urmăriți penal pot deține funcții de conducere în minister

Autor: Colaborator Extern, colaborator_extern | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Radu Stroe a luat această decizie bizară printr-un ordin dat la începutul lunii februarie, în perioada negocierilor privind aderarea României la Schengen și la doar cinci zile după publicarea raportului MCV pe tema Justiției din România, informează HotNews.

Autor: Laura Galescu

Mai exact, ministrul a decis coborârea standardelor de integritate din Ghidul carierei polițistului și cadrelor militare, modificare grație căreia polițiștii urmăriți penal pot acum deține funcții de conducere în MAI.

Presedinte al Sindicatului Polițiștilor din România, Emil Păscut, a declarat că modificarea era "legală și necesară" pentru a pune legea în acord cu "principiul prezumției de nevinovăție".

În schimb, fostul ministru de interne, pedelistul Gabriel Berca, susține că modificările nu trebuiau făcute: "Dacă tot vrem sa avem integritate, atunci aceste condiții minime obligatorii trebuie respectate. Probabil s-a considerat că începerea urmăririi penale nu anulează prezumția de nevinovăție. Dar să nu uitam că politiștii au totuși un statut special, adică îți asumi niște responsabilități de statut special", a spus Gabriel Berca.

Radu Stroe a semnat ordinul pe 4 februarie, la doar 5 zile dupa Raportul MCV dur al Comisiei Europene și în perioada negocierilor pentru intrarea în Schengen. La câteva săptămâni după această decizie, a fost numit șef al corpului de control din ministerul de interne chestorul Constantin Manoloiu, urmărit penal în dosarul referendumului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel