Data publicării:

Decizia lui Cioloș pentru Cadariu: Nu exclud nicio măsură

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Patriciu-Andrei Achimas-Cadariu
Patriciu-Andrei Achimas-Cadariu

Premierul Dacian Cioloş a declarat vineri că nu exclude nicio măsură în cazul ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, dar este de părere că schimbarea oamenilor nu rezolvă problemele unui sistem.

"Nu exclud nicio măsură, dar în momentul de faţă nu cred că schimbări de oameni pot să rezolve problemele sistemice. Dacă va fi cazul şi când va fi cazul, aşa cum am demonstrat şi până acum, voi lua orice măsură, dar acum mă interesează să găsim soluţii la problemele care sunt acolo şi să putem scoate la lumină alte probleme care eventual se pot isca. Pentru că, vă daţi seama, cum poţi să schimbi, să faci o reformă într-un sistem când la fiecare lună, aproape la fiecare lună, mai apare câte o criză, mai apare câte un scandal?", a afirmat Dacian Cioloş, întrebat dacă ia în calcul demiterea ministrului Sănătăţii în contextul crizei dezinfectanţilor din spitale.

Premierul a adăugat: "Înţeleg foarte bine îngrijorările oamenilor. Pe de altă parte, trebui să ne aşezăm ca să putem lua deciziile şi vreau să îi asigur pe toţi că n-o să ascund nimic, că n-o să neglijez nimic, că nu privesc cu superficialitate această problemă". Dacian Cioloș a precizat că "Sunt lucruri care vin din spate. Sunt lucruri care arată disfuncţionalităţi în sistemul de sănătate. (...) Cred că în ultimii şase ani sau şapte ani am avut cel puţin, cred, 10 miniştri care s-au succedat. E clar că în astfel de situaţii nu ai cum să faci reformă". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel