Am auzit cu toţii, de atâtea ori, vorbe ca "se dă în stambă." Dar ce înseamnă, de fapt, "stambă" şi ce semnifică expresia pe de-a'ntregul?

A se da în stambă este o expresie românească cunoscută, cu sensul “a se face de râs”, “a se da în spectacol”, “a-și da arama pe faţă”, a se manifesta exagerat, gălăgios, extravagant, în încercarea de a atrage atenția sau de a impresiona.

Dacă înţelesul expresiei este cunoscut de majoritatea vorbitorilor de limba română, prea puţine se ştiu despre originea cuvintelor. Ca orice idiom – o îmbinare stabilă de cuvinte, specifică unei limbi – şi “a se da în stambă” exprimă, metaforic, un mesaj care i s-a atribuit la un moment dat, s-a păstrat şi s-a transmis ca atare în timp dar care nu poate fi tradus întocmai într-o altă limbă.

Substantivul “stambă”, luat separat, potrivit DEX, înseamnă: “Țesătură de bumbac cu desene imprimate în culori, folosită la confecționarea îmbrăcămintei de vară pentru femei”. Cum a ajuns un astfel de cuvânt în expresia “a se da în stambă” şi cum a dobândit înţelesul “a se da în spectacol”/ “a se face de râs”? Răspunsul este: dintr-o confuzie între “stambă” şi “stampă”.

Stambă sau stampă?

Probabil că, la început, expresia a fost: “A da pe cineva la stampă/ în stampă”, adică “la ziar” (din italienescul “stampa” – “tiparniţă”, prin extensie de sens, “gazetă”/ “ziar”/ “presă”). Metoda de fabricaţie a stambei era “stamparea” – imprimarea (“tipărirea”) pe pânză a culorilor/ decoraţiunilor.

În Dicţionarul Explicativ al Limbii române, pentru cuvântul “stambă” sunt indicate doua etimoane – neogrecescul “stamba” şi italienescul “stampa”. Înlocuirea lui “p”, din “stampa”, cu “b”, implicit confuzia dintre cele două cuvinte, s-a făcut, probabil, insesizabil, în limbajul comunicării orale.

În cartea “Moravuri și năravuri. Eseuri de istorie a mentalităților”, Andrei Oişteanu precizează că: “Cea mai veche atestare documentară a sensului arhaic al expresiei “a se da în stambă” (n.n. “a se tipări”), în spaţiul cultural românesc, pare a fi o „predoslovie“ (precuvântare), din 1765, a episcopului Chesarie, la textul antieretic Voroavă de întrebări şi răspunsuri întru Hristos, în care se spune: „Deci acum, tâlmăcindu-să pre limba rumânească, s-au dat în stambă cu bună socotinţă şi cheltuială a preasfinţii sale a părintelui mitropolitu a toată Ungrovlahiia“.

Substituţia unei consoane (p/ b) şi schimbarea semantică – de la “a da pe cineva la stampă” (la ziar), la “a se da în stambă” (“a se face de râs”) – este un exemplu, care se adaugă multor altora care arată că orice limbă este un sistem dinamic, în interiorul căruia limbajul comunicării orale (presupunând adesea confuzii, greşeli, adăugări de sens, aparente nonsensuri etc.) are un rol semnificativ.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News