Data publicării:
De unde ar putea exploda următorul RĂZBOI MONDIAL. Culisele unei discuții cu un ambasador
Am analizat atât de mult jocurile mărunte ale Marilor Puteri în lumea occidentală încât am uitat complet un continent măcinat încet, dar sigur de conflicte, sărăcie domnind peste un munte de bogății sau lipsa oricăror norme sau legi.
Săptămâna aceasta am avut-o invitat special al emisiunii Ambasador Romania pe doamna Tamar Samash, Ambasador al statului Israel și unul dintre diplomații cu cea mai mare experiență al unuia dintre cele mai bune și eficiente sisteme de politică externă din lume.
Culisele interviului cu Tamar Samash
Fără a intra în detalii, nu pot trece însă cu vederea o declarație absolut surprinzătoare a doamnei Ambasador. Amândoi după emisiune ne-am confesat. Pe de o parte că E.S nu se aștepta la această întrebare, iar eu că nu mă așteptam la acel răspuns. Întrebarea a sunat cam așa: "[...] de unde ar putea exploda începutul celui de al treilea război mondial?". Ei bine, doamna ambasador nu a menționat nici Marea Chinei, Europa de Est, Marea Neagră, Mediterana, Orientul Mijlociu sau Asia profundă, ci a răspuns simplu AFRICA.
Dezvoltând, doamna Samash a explicat că avem de a face cu un continent neglijat măcinat de războaie tratate superficial de către Occident, de resurse uriașe cu o populație pauperă și exploatată. Goana marilor puteri de a "acapara" bogățiile Africii este acum atât de intensă încât noul El Dorado se cheamă acum AFRICA. Teoria doamnei Ambasador este aceea că bătăliile din interiorul Africii se vor acutiza cu participarea marilor puteri răbufnind într-un conflict continental generat de revolte populare și generate de frustrare și sărăcie și de - aș adăuga eu - lăcomia liderilor locali deghizați în așa ziși lideri democratici.
"Dorința oamenilor de culoare de a fi ALBI"
Pornind de aici am studiat mai cu atenție situația actuală de pe continentul african și mi-am adus aminte și de declarațiile doamnei Ambasador a Africii de Sud. Aceasta a declarat în emisiune că există un conflict în interiorul țării generat de inechități sociale și de, citez: "dorința oamenilor de culoare de a fi ALBI". Adică de a avea toată bogăția celor albi.
Astfel în 15 din cele 54 de state recunoscute ale continentului au existat sau există războaie în desfășurare, indiferent că au caracterul unor războaie între state sau războaie civile. În condițiile în care Africa este "gestionarul" a peste jumătate dintre războaiele planetei și lucrurile nu par a se calma, scenariul pare mai mult decât plauzibil.
Războaiele se vor acutiza
Nu este vorba doar de lăcomia liderilor locali sau săracia și lipsa de educație a majorității populațiilor africane, ci în primul rând de o " SCÂNTEIE" generată de Marile Puteri. Acestea sunt cele care într-un mod cinic și fără scrupule înarmează facțiuni, țări în efortul de a obține maxime beneficii de pe urma uriașelor resurse exploatate insuficient și extrem de ieftine pentru "inconștienții" și adevarații "lacomi" ai planetei.
Într-un viitor apropiat războaiele se vor acutiza cu precădere în perioada următoare în special în Africa Continentală împingând populația la disperare, ură și resentimente față de Occident sau Eurasia și un exod fără precedent asupra țărilor care în loc să facă pace cu trecutul au continuat să le exploateze. Așadar, cinismul și lăcomia jucătorilor grei poate genera un război continental care prin alianțele formate și susținute din afară se poate, ușor, transforma într-unul global.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News