De Sfânta Parascheva la Iași, "paranghelie" de 50.000 de euro
Ziua de 15 octombrie, de Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Iașiului, va fi celebrată special în acest an.
Autorităţile locale au făcut publice numele trupelor ce vor urca pe scenă să concerteze în cadrul Sărbătorilor Iaşului. Astfel, pe 15 octombrie, pe scena amplasată în faţa Palatului Culturii vor cânta Cargo, Mandinga, Smiley şi Loredana.
Edilii au făcut publice şi onorariile fiecărei trupe. Astfel, Cargo - 4 mii de euro, Mandinga - 5 mii de euro, Smiley - 7 mii de euro, iar Loredana - 11 mii de euro. Fiecare trupă va avea câte un miniconcert de 45 de minute, scrie ziaruldeiasi.ro.
Seara se va încheia cu un foc de artificii de 20 de minute ce va scoate din bugetul local 20 de mii de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News