De şase luni, şase elevi din Bărcăneşti furau şi vindeau scule din atelierul şcolii
Şase elevi de clasa a X-a din Grupul Scolar Agricol Bărcăneşti, Prahova, s-au ales cu dosar penal după ce poliţiştii au descoperit că, de mai bine de jumătate de an, făceau tranzacţii cu sculele din atelierul liceului.
autor: Cerasela Stafie
În cursul săptămânii trecute, unul din cei şase elevi a fost surprins de un echipaj de poliţie în timp ce ieşea din incita liceului cărând un bagaj extrem de mare. Politiştii au constatat că băiatul încerca să scoată din liceu o maşină de frezat elecrică. Elevul, domiciliat în comuna Corneşti, a recunoscut, într-un târziu, că furase unealta din unul din atelierele şcolii.
După ce au extins cercetările, oamenii legii au descoperit că printre băncile scolii se formase o adevărată bandă infracţională, numărând şase membri. Se pare că elevi rămâneau în săli după cursuri şi îsi umpleau ghiozdanele cu toate uneltele ce le picau în mână, după care ieşeau nestingheriţi pe poarta instituţiei,potrivit unor surse apropiate lor. Aceştia, în cursul anului 2011, au furat şi vândut scule şi unelte electrice cu o valoare estimată la 10000 lei.O parte din ele au fost recuperate.
Elevilor li s-a întocmit dosar penal, urmând să se stabilească dacă vor petrece timp după gratii, în funcţie de valoarea prejudiciului, după cum ne-a declarat o sursă din cadrul Politiei Bărcăneşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News