De luni încep să se emită decizii de carantină redusă
De luni intră în vigoare carantina redusă la cinci zile, a anunțat, duminică seara, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătăţii a spus că persoanele care erau deja în timpul unei decizii de carantină sau izolare vor fi supuși perioadei reduse.
Alexandru Rafula a fost întrebat dacă decizia de reducere a perioadei carantinei se va aplica și celor care se află deja în timpul unei astfel de măsuri.
„Da! Va fi o măsură care se aplică practic tuturor și celor care se află în acest moment în carantină și aceeași măsură o vom lua și în cazul celor care se află în izolare, pentru că știți bine, trebuie să facem această diferență între carantină - care se referă la persoanele aparent sănătoase, care călătoresc - și izolare, care se referă fie la persoanele bolnave, fie la persoanele care sunt contacți apropiați ai unor persoane bolnave”, a spus ministrul Sănătății, duminică seara, la Antena 3.
Practic, măsura se va aplica și celor care se află deja în carantină sau în izolare.
Cei aflați în această situație vor primi mesaj de la Direcția de Sănătate Publică pentru a fi încunoștiințați despre decizie.
„Oricum, discutăm de practic de 1 - 2 zile în care vor primi aceste mesaje și practic noua durată a izolării, respectiv a carantinei, va fi precizată în mesajul respectiv”, a mai spus Rafila.
CNSU a modificat regulile de carantină, în sensul reducerii perioadei de la 14 la 5 zile pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală și la 10 zile pentru cele nevaccinate.
Rafila: Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creștere din Europa
România se află pe unul dintre cele mai rapide trnduri de creștere din Europa, în privința valului 5, a declarat, duminică seara, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a spus și ce trebuie să facă orice cetățean atunci când are primele simptome de coronavirus.
„În mod evident, România a intrat în valul 5. Am discutat de câteva sute de cazuri pe zi. Acum discutăm de câteva mii de cazuri pe zi. Chiar dacă pare că situația s-a stabilizat de vreo patru-cinci zile, asta nu înseamnă că lucrurile au revenit la normal. Apropo de acel număr de reproducere bazal, acum ne aflăm pe la 1 70. Am crescut de la 0,7 la 1,7, ceea ce demonstrează că este o creștere rapidă în România”, a spus, duminică seara, la Antena 3, ministrul Sănătții, dr. Alexandru Rafila.
Ministrul spune că România este pe locul 2 sau 3 în Europa, citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News