Sâmbătă, 16 aprilie 2011, în ajunul praznicului împărătesc al Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor vor organiza în Bucureşti pelerinajul de Florii la care vor participa ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi din Capitală şi din judeţul Ilfov.
Pelerinajul va începe de la mănăstirea “Radu Vodă” la orele 16:15 şi se va desfăşura pe următorul traseu: strada Radu Vodă, bulevardul Mărăşeşti, bulevardul Dimitrie Cantemir, strada Bibescu Vodă, strada Şerban Vodă (cu oprire la biserica „Sfântul Spiridon” Nou, paraclis patriarhal), strada Principatele Unite, strada Ienăchiţă Văcărescu, strada Sfânta Ecaterina (cu oprire la biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” a Universităţii din Bucureşti), strada Bibescu Vodă, Aleea Dealul Mitropoliei şi se va încheia în jurul orelor 18:00 la Catedrala Patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinaţi de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Programul pelerinajului este următorul:
• Ora 16:10 – la mănăstirea Radu Vodă, Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor va sfinţi ramurile de salcie care vor fi împărţite credincioşilor.
• Ora 16:15 – plecare de la mănăstirea Radu Vodă.
• Ora 17:00 – la biserica „Sfântul Spiridon” Nou, procesiunea va fi întâmpinată de preoţii şi credincioşii din parohiile „Sfântul Spiridon”, ”Slobozia” şi „Sfântul Alexe” din protoieria III Capitală.
• Ora 17:30 – la biserica „Sfânta Ecaterina” procesiunea va fi întâmpinată de preoţii profesori şi studenţii teologi de la Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian” din Bucureşti.
• Ora 18:00 – la Catedrala patriarhală procesiunea va fi întâmpinată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va rosti un cuvânt de învăţătură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!