Data publicării:

De ce să ții telefonul în mâna dreaptă atunci când vorbești

Autor: Liana Ganea | Categorie: Tehnologie
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Obişnuim, de cele mai multe ori, să ţinem telefonul în mâna stângă atunci când vorbim pentru că, în felul acesta, mai putem face şi altceva cu dreapta de care ne ajutăm cel mai bine. Cu dreapta putem mânca, găti, lua notiţe sau răsfoi o revistă în timp ce suntem într-o convorbire. Şi totuşi... de ce e mai bine să ţinem mobilul în mâna dreaptă?

Multe persoane se întreabă de ce trebuie să țină telefonul în mâna dreaptă, având în vedere că de-a lungul timpului au apărut mai multe articole în acest sens. Ei bine, chiar și fondatorul Apple, Steve Jobs a făcut o referire la acest subiect în trecut. În istoria Apple, în urmă cu 12 ani a avut loc un moment foarte controversat, atunci când celebrul Steve Jobs, „inventatorul” smartphone-ului, le spunea celor care dețineau un iPhone 4 care se confruntau cu lipsa semnalului că aceștia țin telefonul într-un mod greșit.

Așadar, dacă și tu ești unul dintre acești utilizatori care au probleme cu semnalul la telefonul mobil, ar trebui să iei aminte la următoarele informaţii. Unul dintre profesorii Universității Aalborg din Danemarca, Gert Frølund Pedersen arăta în cadrul unui studiu efectuat că în cazul unui iPhone 6S, semnalul acestuia devenea mult mai slab dacă telefonul era susținut cu mâna stângă, în timpul unui apel telefonic, scrie Business Insider.

Iată motivul pentru care telefonul ar trebui ţinut în mâna dreaptă!

Pedersen nota în cadrul studiului că poziția smartphone-ului afecta însă doar calitatea apelurilor și nu și pe cea a serviciilor de date și implicit al transferului de date. Astfel, dacă ești utilizatorul unui iPhone și te confrunți cu problema semnalului slab, acest lucru are loc pentru că organismul este cel care interferează cu antenele implementate în dispozitiv.

În cazul modelelelor mai vechi precum iPhone 6S sau iPhone 6S Plus, semnalul este semnificativ mai bun dacă telefonul este ținut în mâna dreaptă în timpul apelurilor telefonice. În cazul celor care utilizează modelele mai noi, începând cu iPhone 7 și iPhone 7 Plus, producătorii au mutat antenele începând cu aceste modele, notează Playtech. Așadar, această schimbare ar putea aduce utilizatorii stângaci în situația unui semnal slab, așa cum se confruntau majoritatea celorlalți utilizatori. Desigur, tehnologia evoluează și cu siguranță inginerii pot găsi soluții și în cazul acestei probleme de construcție.

Telefoanele noastre reușesc să comunice între ele prin intermediul turnurilor de unde radio, care funcționează în bandă UHF (acronim care vine de la Ultra High Frequency) ce poate varia de la 700 la 2.600 megahertz. Propagarea semnalului GSM depinde, însă, de curbura pământului sau de obstacolele pe care undele le pot întâlni în calea lor. La fel de importante în această ecuație sunt și condițiile atmosferice.

De ce nu ai semnal la telefon?

Semnalul poate călători la aproximativ 70 de kilometri față de emițător. În fapt, pentru că aproape niciodată nu vorbim de un câmp deschis, ci de zone populate, unde există clădiri înalte sau forme de relief diverse, dar și pentru că furnizorii trebuie să se asigure că undele emise de un turn nu interferează cu cele transmise de un altul, semnalul GSM ajunge să se propage, efectiv, pe o distanță aproximativă de 30 de kilometri. Cu cât ești mai departe de un turn de semnal și cu cât zona e mai aglomerată, construcțiile sunt mai numeroase, iar vremea mai proastă, cu atât semnalul telefonului tău va fi mai scăzut, ne explică flip.ro

Iată ce anume ar mai putea bloca semnalul GSM:

Ploaia

Cu cât picăturile sunt mai mari și mai multe, cu atât mai mult semnalul pe telefon va fi mai slab. Ploaia, sau mai bine zis, apa poate reduce semnalul celular mai mult decât oricare alt fenomen meteorologic. Lungimile de undă de înaltă frecvență utilizate de telefoane nu se pot propaga prin apă. Pentru că apa conduce electricitatea, aceasta poate reflecta undele radio. Și vaporii de apă pot absorbi energia semnalelor radio, pe care o transformă în căldură, exact ce se întâmplă în interiorul unui cuptor cu microunde. 

Zăpada

Dacă vorbim de ninsori abundente, cu fulgi mari, acestea pot refracta undele radio, ceea ce îți va diminua cu mult puterea semnalului de pe telefon. 

Fulgerele

Încărcarea uriașă a unui fulger poate provoca interferențe electrice și poate deteriora antenele, sursele de alimentare și alte echipamente de transmisie.

Vântul

Vântul, de sine stătător, nu interferează cu semnalele radio, însă acesta poate deteriora turnurile celulare expuse, liniile electrice și echipamentele electrice asociate acestora.

Vegetaţia/copacii

Biomasa densă a unei păduri conține multă apă, așadar trunchiurile și frunzele copacilor pot absorbi semnalele radio. Într-o pădure de foioase, te poți bucura de semnal mai bun iarna decât vara, tocmai pentru că nu mai există frunze, iar trunchiurile copacilor se golesc de apă, în perioada lor de hibernare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel