Data publicării:

De ce Prințesa Charlotte este poreclită "Xena" la școală

Autor: Liana Ganea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
captură video
captură video
Prințesa Charlotte este poreclită "Prințesa Războinică".

Prințesa Charlotte, în vârstă de doar șapte ani, este adesea descrisă ca fiind o fetiță aventuroasă și pasionată de distracție, asemănându-se astfel cu buna ei bunică, Prințesa Diana, și cu unchiul ei Harry. Se spune că adoră să se cațere în copaci, să joace fotbal și să călărească, conform publicației The List.

Cu o personalitate puternică și impunătoare, Prințesa Charlotte a reușit să capteze atenția colegilor de la Lambrook School, o prestigioasă instituție de învățământ din Berkshire, unde studiază alături de frații săi. Katie Nicholl, o expertă în probleme regale, menționează că atitudinea ei îndrăzneață i-a adus o poreclă care-i subliniază trăsăturile de caracter și o aseamănă cu legendarul personaj "Xena".

De ce Prințesa Războinică

Prințesa Charlotte este denumită printre colegii săi de școală "Prințesa Războinică", un nume inspirat de popularul serial de televiziune "Xena: Warrior Princess" (Xena, Prințesa Războinică). Kate Nicholl a explicat acest nume spunând: "Se pare că i-a fost atribuită această poreclă din două motive - evident, pentru că este o prințesă, dar și pentru că se comportă adesea ca un băiețel".

În plus, de multe ori este autoritară cu fratele ei și îi spune ce să facă sau îl ceartă când nu este atent, mai ales în cadrul evenimentelor unde imaginea lor contează mult. Iată, mai jos, o situație când Charlotte îl pune la punct pe George, ca o adevărată "războinică".

                                                                                   

Youtube video image

Prințesa Charlotte nu este singura membră a familiei regale care a primit o poreclă. Tatăl și unchiul său, William și Prințul Harry, erau cunoscuți în rândul colegilor de liceu sub numele de "Wales", iar mama sa, Kate Middleton, era denumită "Waity Katie" (Katie cea care așteaptă), poreclă atribuită de tabloide în timpul perioadei în care aștepta ca William să o ceară în căsătorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel