Data publicării:
De ce pierde turismul din România? Exemplul microregiunii Bran-Fundata-Moieciu, dat de un inginer austriac: Aproape IMPOSIBIL
Inginerul austriac Răzvan Todor a explicat în exclusivitate pentru DC News cum a pierdut turismul din România din cauza autorităților și din lipsa unui plan concret de dezvoltare. Un exemplu concret este microregiunea Bran-Fundata-Moieciu.
Răzvan Todor, cetățean austriac și inginer diplomat în Urbanism și Amenajarea Teritoriului, a reacționat printr-o scrisoare către DC News după ce profesorul Elena Matei, de la Universitatea din București și membru executiv al Forum Carpaticum, a discutat cu redactorul-șef Val Vâlcu despre turismul montan din țara noastră.
Inginerul Răzvan Todor, originar din Brașov, ne-a oferit exemplul Microregiunii Bran-Moieciu-Fundata, acesta fiind parte a echipei și reprezentant în România a consorțiului Universității Tehnice din Viena (trei catedre de specialitate de urbanism și amenajarea teritoriului), care au susținut științific zona Bran-Moieciu Fundata, încă din anul 2011.
”În anii 2010/2011 s-a început recunoașterea nevoii de dezvoltare a zonei, astfel că aleșii locali de atunci au început dialogul cu Ministerul Dezvoltării Regionale, în vederea identificării modalităților de finanțare a unui amplu proiect care să ducă la adaptare a zonei pentru necesitățile unui turism modern. Partener științific al proiectului a devenit o echipă a Universității Tehnice din Viena, susținută de instituțiile ale Republicii Austria. Fiind nativ din Brașov și vorbind limba română, reprezint acest consorțiu austriac. Profesorii din echipă sunt profesorii cu care am învățat, în cadrul studiului meu”, a explicat Răzvan Todor.
Proiectul de dezvoltare a Microregiunii Bran-Moieciu-Fundata
”De-a lungul anilor, reprezentanții microregiunii și al consorțiului universitar au purtat numeroase discuții cu toate guvernele României care au venit și plecat. Fără mare succes și fără să existe continuitate în cele stabilite. Scopul negocierilor era crearea unui concept integrat și implementarea acestuia. Din anul 2013 au fost discuții purtate pentru finanțarea proiectului prin mecanismul european ITI – Investiții Teritoriale Integrate, identic cu cel care se pregătea în acel moment pentru Delta Dunării. Dacă ITI Delta Dunării a fost practic impus de Uniunea Europeană, un ITI pentru zona de excelență Bran-Moieciu-Fundata ar fi sprijinit turismul românesc. Finalitatea proiectului trebuia să o reprezinte o destinație turistică românească, modernă, de excelență, care să aibă capacitatea de a atrage și ține turiștii, români și străini deopotrivă, pentru durata unui sejur extins”, a declarat inginerul Răzvan Todor.
Nu s-a realizat niciodată. Problema, schimbările politice
Pentru a pregăti zona în vederea aplicării mecanismul ITI, a fost prezentat Ministerului Dezvoltării Regionale conceptul pentru o dezvoltare integrată și durabilă, care se concentrează pe de o parte pe amenajarea teritoriului și pe de altă parte pe dezvoltarea strategiilor de turism. Fără succes însă.
”Proiectul de dezvoltare a Microregiunii Bran-Moieciu-Fundata nu a fost realizat niciodată, precum nici introducerea mecanismului de finanțarea europeană ITI nu a fost realizat, cu toate că din partea experților Comisiei Europene exista acceptanță. Un motiv au fost schimbările foarte dese de guverne în România. Actuala guvernare se orientează pe implementarea mecanismului ITI doar în zone slab dezvoltate. În prezent mai sunt slabe șanse de a avea o reușită.
În ce privește consorțiul Universității Tehnice din Viena, mai este important să vă menționez că noi am întreprins absolut toate demersurile prezentate mai sus – la nivel local și național – în mod gratuit. Nici un singur leu sau euro nu a venit din partea unor administrații publice din România, ba mai mult, cândva unii politicieni au venit și cu pretenția ca partea austriacă să aducă finanțare”, mai spune Răzvan Todor.
Un succes care nu avea nevoie de promovare
Inginerul austriac Răzvan Todor susține că în cazul în care ar fi fost realizat proiectul de dezvoltare a Microregiunii Bran-Moieciu-Fundata, promovarea nici nu ar fi fost necesară pentru ca zona să fie plină de turiști și să aibă un succes răsunător.
”În cazul Microregiunii Bran-Moieciu-Fundata, promovarea nici nu era necesară, iar zona nu făcea față turiștilor. În mai multe rânduri am avertizat asupra acestui efect, dar din păcate nu s-a întâmplat nimic. Mai rămâne de menționat faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale a dorit ca, în cadrul proiectului de dezvoltare, să existe un capitol care conținea principii de dezvoltare generale, încât ulterior să le întrebuințeze pentru alte zone turistice montane, din România”, a mai declarat Răzvan Todor.
Relația dintre mediul de afaceri și autorități, bazată pe neîncredere
Inginerul Răzvan Todor a atras atenția și asupra relației defectuase dintre autoritățile locale și mediul de afaceri, care nu a adus beneficii.
”Din exemplul Bran-Moieciu-Fundata am înțeles și trăit faptul că există un grad de neîncredere deosebit de mare între mediul de afaceri local și administrațiile publice locale. Pe durata proiectului a fost aproape imposibil de a aduce în acțiuni comune ambele părți încât să colaboreze cu adevărat. Pe acest fond se poate explica și individualismul, dar până la urmă și evaziunea în turism. După principiul: ”Autoritățile locale nu fac nimic pentru noi, nici noi nu plătim taxe și impozite”. Drept urmare, acele trei comune au avut foarte mulți turiști care generau trafic și costuri dar nu și beneficii”, susține inginerul austriac.
Ce se mai poate face acum? Cum se poate mări industria turismului?
Răspunsul vine tot de la inginerul Răzvan Todor.
”Doar prin accesibilitate și promovare, probabil ca nu. Prin organizarea stațiunii, oferte, competitivitate și orientarea către un segment de piață bine-definit. Microregiunea Bran-Moieciu-Fundata cât și comunele sale nu au avut o strategie de turism, de asemenea nici de marketing. Cu toate aceste deficiențe, microregiunea încă se putea menține la o cotă ridicată de turiști, dar se îndreaptă către un turism low cost și pe o durată de ședere tot mai mică. Strategia de turism ar fi urmat să fie dezvoltată, dacă s-ar fi aprobat proiectul de Statul Român în comun cu Universitatea Tehnică din Viena”, a explicat acesta.
Despre Microregiunea Bran-Moieciu-Fundata
Conform analizei făcute de Răzvan Todor, Microregiunea reprezintă din punct de vedere economic, social și fizic o zonă coerentă cât și funcțională pentru aplicarea unei strategii integrate de dezvoltare, care să permită aducerea turismului către un nivel internațional, dar și utilizarea durabilă a resurselor. Pentru turismul românesc, privit într-un context internațional zona reprezintă cartea de vizită a României, datorită Castelului Bran, dar ulterior și a complexului sportiv Cheile Grădiștei.
Microregiunea Bran-Moieciu-Fundata constituie o zonă unică, foarte valoroasă și specială pentru România:
- Castelul Bran, cu un brand mondial care atrăgea anual peste 900.000 de vizitatori • Un parc național (Parcul Național Piatra Craiului) și un parc natural (Parcul Natural Bucegi), cu o floră și faună unică
- Baza de biatlon din Fundata (Cheile Grădiștei), care este cea mai modernă și apreciată bază din Sud Estul Europei
- Tradiție în cultivarea de produse bio, cât și de produse alimentare tradiționale, apreciate la nivel național
- Tradiție în turism și structură de cazare dezvoltată
Despre numărul de turiști în Microregiunea Bran-Moieciu-Fundata
Numărul de vizitatori a Castelului Bran a fost de 900.000, exclusiv evenimentele pe care le desfășoară Castelul. Cu turiștii înregistrați în marile unități de primire, cifra trecea, în anul 2019, de 1,2 milioane de oameni. La aceștia se adăugă turiști „neînregistrați”, în unitățile mici de primire (INSSE nu înregistrează unități de primire sub cinci locuri-pat) dar și turiștii locali / de zi, de exemplu din Brașov, care vin pentru câteva ore pentru a practica sporturi, drumeții sau să participe la evenimentele locale. O altă problemă a zonei reprezintă evaziunea fiscală în turism. În anumite locuri, precum în Moieciu, localnicii menționează ca ar fi de până la 80%.
Așadar, cifra de 1,5 milioane de turiști, pentru anul 2019, rămâne o estimare calitativă ale administrațiilor locale.
În anul 2016, când primarii microregiunii și Universitatea Tehnică din Viena au prezentat proiectul la Comisia Europeană, conform datelor oficiale Eurostat (Institutul European pentru Statistică), în Regiunea Centru au fost înregistrate 4,2 milioane înnoptări, din care aproape 29% în mediul rural. Microregiunea Bran Moieciu Fundata, cu cele 8.500 de locuri de cazare clasificate (doar cele oficiale) ajungea la aproape 90 % din înnoptările în mediul rural ale Regiunii Centru și aproximativ 15% din România, susține inginerul Răzvan Todor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News