Evenimentul este organizat de Federația Română de Design și Accesorii în cadrul Săptămânii Modei la Paris. Cătălin Botezatu, Carmen Ormenișan, Alexandru Raicu, Flori de Ie și Laura Dincă își vor prezența colecțiile într-un cadru de vis.
"Facem asta de câteva sezoane în cadrul Săptămânii Modei la Paris, este felul nostru de a face o carte de vizită României prezentând creațiile noastre diplomaților străini, celor care fac achiziții pentru magazine din toata lumea, presei internaționale. Este perioada din an când toți aceștia se află la Paris și sunt ușor de accesat, ne bucurăm să avem un număr din ce în ce mai mare de participanți la evenimentul de la Ambasada României care a devenit deja unul de referință.
Locația, spectaculoasă ea însăși ca și construcție, este decorată în fiecare an de echipa noastră cu mare atenție pentru detaliu, fructe, flori, sfeșnice de argint, veselă prețioasă. Este un eveniment muncit mult, în care fiecare în parte punem pasiune, pentru că este despre România, despre talent, iubire de frumos, nu e numai despre creațiile noastre, e despre noi toți, și eu lupt să arăt lumii întregi, de când mă știu, că țara asta are oameni frumoși și talentați, că putem concura oricând cu talente din alte țări, că suntem profesioniști", a declarat Cătălin Botezatu. Designerul nu a vrut să dezvăluie amănunte despre colecția sa.
"Vreau să fie o surpriză frumoasă, se muncește zi-noapte la ea, o să am un machiaj spectaculos realizat de Mirela Vescan, coafurile sunt semnate Laurent Tourette, ca de fiecare dată. Nu știu dacă am dormit 6 ore legat în ultima săptămână ca să termin colecția, dar mă bucură enorm rezultatul".
Show-ul de modă de la Ambasada României la Paris va avea loc pe data de 26 septembrie la ora 18 și va fi precedat de un dineu în curtea Ambasadei unde se vor servi delicatese cu influențe românești și vinuri autohtone.
După evenimentul de la Ambasada României, în perioada 28 septembrie-1 octombrie, la celebrul Hotel Ritz Carlton din Paris va avea loc Showroom Beautiful, unde, alături de designeri străini, un număr impresionant de designeri români își va expune creațiile în standuri frumos amenajate, în fața achizitorilor de pe tot mapamonul. Ei sunt: Alexandru Raicu, Ambra Design, Ana Maria Cornea, Bobar, Carmen Ormenișan, Flori De Ie, Miau by Clara Rotescu, Alina Cernățescu, Guishem, Cătălin Botezatu.
"Mi-aș dori mai multă deschidere și mediatizare pe performanțele noastre, faptul că designerii români expun în cel mai frumos showroom de modă din Paris, în timpul Săptămânii Modei la Paris, este fenomenal pentru noi toți ca nație, pentru noi ca țară, faptul că ne dorim să facem export, să facem o carte de vizită bună în străinătate înseamnă ore de muncă și perseverență. Am uneori regretul că nu suntem tratați cu atenția potrivită când facem lucruri minunate legate de carieră, dar ni se acordă atenție excesiv atunci când se întâmplă un "nimic" în viața personală. Cred că o să rămân cu regretul ăsta toată viața", a declarat Cătălin Botezatu.
Citiți aici un interviu cu Cătălin Botezatu exclusiv pentru DC NEWS!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol