Data actualizării:
Data publicării:

De ce ne-ar face Qatarul șosea? Explicațiile ministrului Grindeanu despre cum câștigă qatarezii dacă ne fac Comarnic-Brașov. Apare și o taxă pentru șoferi

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut parte din delegația oficială a Guvernului României în Qatar și-n Emiratele Arabe Unite, unde a prezentat mai multe proiecte de investiții. 

Printre marile proiecte puse pe masa qatarezilor, s-a numărat și deja celebra și mult așteptata autostradă Comarnic-Brașov. În cadrul conferinței de presă din Doha, ministrul Sorin Grindeanu a afirmat că investițiile pe care le-ar face Qatarul nu sunt ”acte de caritate”, ci investitorii ”vin să facă bani în România”. Totul ar urma să se deruleze printr-un parteneriat public-privat. 

Întrebat, într-un interviu acordat DCNews, de ce ar investi un investitor străin într-o șosea din România, Sorin Grindeanu a răspuns ”pentru a face bani”, dar întrebat cum ar face bani, ne-a răspuns: ”Toate parteneriatele prin parteneriat public-privat înseamnă că statul vine cu o parte, investitorul cu o parte, după care, la fel ca-n orice țară din Europa, se vor stabili anumite taxe de tranzit”. ”Inclusiv prin PNRR, undeva în 2026, vom fi obligați să introducem taxa pe care o are orice stat din UE, mai puțin Germania” a mai spus ministrul.

Sorin Grindeanu consideră că ”deocamdată, acest lucru nu e fezabil, deși s-a încercat să fie introdus, nu-l consider fezabil până când cel puțin un traseu important din România, de la intrare până la ieșire, nu e finalizat. Când vei intra pe la Arad și vei putea merge direct până la Constanța, atunci da, poți percepe o taxă la fel ca-n Franța, Italia, Spania, Grecia”. 

Cât despre discuția cu privire la Qatar Airways ce ar urma să aibă terminal în Timișoara, Sorin Grindeanu a răspuns că se face rapid un grup de lucru la fel cum s-a făcut în urmă cu mai mulți ani cu Emiratele Arabe Unite, ”acolo unde suntem mult mai înaintați”. ”Se caută situațiile în care să câștige toate lumea. Nici ei nu vin să facă acte de caritate, și noi încercăm să deblocăm anumite proiecte, să găsim surse de finanțare, pentru că nu avem surse de finanțare pentru toate proiectele pe care le avem, cel puțin pe planul de transport” a mai spus ministrul. 

Cu Emiratele Arabe Unite, discuțiile sunt avansate cu privire la Portul Constanța. Citește și: Director General Portul Constanța, Mihai Teodorescu: Constanța își va mări capacitatea cu până la 20% / Putere de operare de până la 125 de milioane de tone Sorin Grindeanu afirmă că aici lucrurile merg în direcția corectă. 

În Transporturi, prin ”master planul” de transport, România ar avea proiecte, conform lui Sorin Grindeanu, de 70 de mld. de euro până-n 2030: ”Finanțare avem în jur de 40 de mld. Deci mai trebuie să găsești finanțare pentru 30 de mld. Nu e vorba că nu avem noi. În Spania s-a făcut același lucru”.

Întrebat câți kilometri de drum vor fi gata anul acesta, pe mandatul său, Sorin Grindeanu a mai spus că de când este ministru a finalizat fix 200 de kilometri dați în circulație, de 2 ani și jumătate. ”Mi-am asumat, la sfârșitul anului 2022, că în 2023 și 2024, vom pune în circulație 250 de kilometri. Acum suntem la 120 de kilometri, iar eu zic că, până la sfârșitul anului, vom trece de cei 250 de kilometri” - respectiv că vor mai fi dați în circulație încă 130 de kilometri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel