Am luat legătura cu 4 scriitori cărora le-am adresat aceleași întrebări, în mod separat, pentru a le vedea opinia în legătură cu una dintre cele mai importante materii din viața elevilor.

Problema este că unii elevi spun că e o materie „plictisitoare”, „lipsită de sens”, „veche și irelevantă” și nu numai.

Acest lucru poate, pe termen lung, genera o problemă reală, ducând totul spre o amploare a analfabetismului funcțional. România se află, de asemenea, printre țările ale căror populații citesc cel mai puțin la nivelul UE.

În același timp, pentru că reprezintă una dintre materiile principale de la mai multe examene naționale și simulări, elevii pot resimți un nivel de stres mai ridicat decât în mod normal - tocmai pentru că nu înțeleg de ce trebuie să învețe ce au de învățat.

De aceea, am vorbit cu scriitori din toate generațiile din România pentru a deschide câteva perspective noi asupra situației.

„Unii erau surprinși că mai există autori români în viață”

DC News:  Care este stadiul actual al literaturii române predate în școli, pentru clasele 5-12?

Dragoș Costache: Același ca acum aproape 20 de ani când am terminat eu liceul. Cultural vorbind ce mai e identic cu acum 20 de ani în România? Avem aceiași „autori canonici”, aceeași venerație pentru un corpus de literatură stabilit prin comitet.

Lucian-Dragoș Bogdan: Nu știu care e situația actuală. Acum 5-10 ani știu că încă se studiau multe dintre operele pe care le-am prins și eu cu trei-patru decenii în urmă. Și care, „pe vremea mea”, mi se păreau neinteresante ca tematică, deoarece nu mai aveau aproape nimic în comun cu lumea în care trăiam, cu literatura contemporană pe care o citeam. Tind să cred că, pentru generațiile actuale, discrepanța e și mai mare.

Bogdan Hrib: Grea întrebare. Nu știu. Ultima dată (înainte de pandemie) când am vorbit într-un liceu, tinerii păreau surprinși că mai sunt autori români în viață. Pot doar să văd care este stadiul „limbii române vorbite” când mă întâlnesc cu studenții de la anul I. E clar că nu e bine ce se întâmplă pentru că se exprimă prin propoziții fără verbe… nu prea știu că există sinonime… figurile de stil sunt în fel de bășcălie. În fine, bagajul de cuvinte folosite e foarte redus.

Teodora Matei: Din păcate, programa se împrospătează mult mai rar decât ar trebui, asta ducând la un dezechilibru între operele autorilor clasici și cele ale autorilor contemporani.

Dezvoltarea gândirii critice este inexistentă

DC News: Încă se practică învățatul pe de rost când vine vorba despre comentariile „critice” ale operelor (nu își pierde sensul chiar prin denumire?).

Dragoș Costache: Problema nu e cu învățatul pe de rost, ci cu cerințele care derivă din asta. Ca să iei Bacalaureatul trebuie să marchezi la un nivel de bază o serie de casete, să știi măcar să scrii și să vorbești despre o plajă largă de texte. Poți porni de la un „comentariu” și să înțelegi mai bine un text. Problema e că e mult mai greu să predai gândire critică decât „referate.ro” și aici e de fapt problema dacă e să fim onești, la capacitatea de înțelegere a elevilor.

Lucian-Dragoș Bogdan: Cred că depinde de profesor, la fel cum depindea și pe vremea când am fost eu elev. Au existat și există profesori care doresc să-și ajute elevii să-și dezvolte spiritul critic, imaginația, capacitatea de analiză, curiozitatea, originalitatea, la fel cum au existat și există profesori care consideră că trebuie să înveți pe de rost ce au spus alții.

Bogdan Hrib: Nu știu. Sincer cred că depinde foarte mult de fiecare profesor în parte. Eu în anii ‘80 nu am învățat nimic pe dinafară pentru că am avut un profesor minunat care ne-a învățat „comentariile” folosind logica și cultura generală. Cred că profesorii de română abordează destul de diferit „responsabilitatea” față de elevi în funcție de sat, oraș, municipiu, capitală…  Cred că profesorii de română ar trebui să aibă har, talent și multă pasiune. Și ar trebui să fie foarte bine plătiți. Fără o cunoaștere corectă și completă a limbii vom comunica din ce în ce mai greu și mai defectuos, cu consecințe care pot fi catastrofale pe termen mediu și lung.

Teodora Matei: Chiar dacă profesorii nu încurajează neapărat învățatul pe de rost, insistă asupra unor sintagme care trebuie neapărat folosite în rezolvarea subiectelor de evaluare națională sau bacalaureat, asupra unor idei care trebuie neapărat menționate. Și asta pentru că profesorul corector le va acorda, cu siguranță, punctajul maxim, în detrimentul opiniilor personale și obiective ale elevului care ar citi opera și și-ar exprima propriile păreri, pertinente, dar diferite de cele predate.

Este prea multă materie? Care este scopul „limbii române”?

DC News: Sunt prea multe materiale de învățat la Română? Practic, elevii au de studiat operele obligatorii, dar în același timp sunt susținuți să citească și opțional.

Dragoș Costache: Asta nu mi se pare o problemă, atâta timp cât obțin un beneficiu din cititul „opțional”. Ce mi se pare important e ca cititul acela opțional să le dezvolte o pasiune pentru lectură și să fie distractiv. Nu-i da lui Gogu să citească Balzac pentru că Enigma Otiliei e „balzacian”. Dă-i să citească Brautigan sau Wells sau Vonnegut sau Enena Ferrante și dă-i puncte extra copilului la lucrarea despre „Baltagul”.

Lucian-Dragoș Bogdan: În opinia mea, pentru a răspunde la întrebarea aceasta e nevoie să se definească scopul materiei „Limba și Literatura Română”.

Se dorește a fi un act de cultură generală, de învățare a reperelor care au marcat evoluția literaturii autohtone? Atunci ar trebui să prezinte toate operele care au însemnat ceva, la vremea lor (sau ulterior) pentru aceasta, indiferent dacă ne mai spun sau nu ceva acum. Practic, ar fi o istorie a literaturii române.

Se vrea dezvoltarea spiritului critic, a capacității de analiză a elevilor, de înțelegere a unui text? Atunci ar trebui să se axeze pe analiză, pe interpretare de text, pe dezbateri etc.

Se caută atragerea tinerilor către lectură? Atunci ar trebui să se meargă în direcția operelor care tratează teme de interes pentru elevi (adică texte actuale, ancorate la preocupările lor), pe întâlniri cu autorii contemporani ș.a.m.d.

Bogdan Hrib: Nu știu ce înseamnă „susținuți să citească și opțional”. Poate că ar trebui să citească de plăcere și pasiune. Poate că ar trebui să li se dezvolte curiozitatea, poate că ar trebui să li se explice că cititul dezvoltă abilitățile de comunicare și, implicat, abilitățile de a se descurca și dezvolta în societate. Probabil că e vorba de… a gândi (cum e la modă acum expresia) out of the box! Adică ar trebui găsite abordări noi. De exemplu: Baltagul e un roman polițist din sub genul „self family revenge”, adică un fel de Rambo preistoric! Sună mai bine așa?

Teodora Matei: Dacă s-ar încuraja cititul de plăcere, dacă s-ar lega lecturile opționale de cele din manual, poate operele n-ar părea prea multe, poate elevul ar fi încântat să descopere cum, dintr-o lectură în alta, poate ajunge la cărți sau autori care să-l cucerească.  Știu că pare o utopie, dar merită încercat.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News