De ce este considerată marți 13, zi fatidică
Nu puțini sunt cei care consideră că ziua de marți, 13, este fatidică. Deși se spune că marțea sunt trei ceasuri rele, dacă mai este și 13, supersticioșii susțin că riscurile de a avea probleme sunt și mai mari, mărturie stând și anumite date istorice sau coincidențe stranii: 13 persoane au stat la Cina cea de taină, Anticristul apare în Biblie în Capitolul al 13-lea din Apocalipsă, în cărțile de tarot există cartea intitulată Moartea XIII, misiunea Apollo 13 a fost lansată la ora 13:13 şi abandonată într-o zi de 13, iar Winston Churchill sau Napoleon nu călătoreau pe data de 13 decât dacă era absolut necesar.
Potrivit unei reguli din astrologia orară, ziua de marţi are trei ceasuri rele după o regulă din astrologia orară, ele fiiind patronate de planeta Marte, considerată malefică, în timp ce restul zilelor din săptămână au doar două ore guvernate de planeta respectivă. Situația este motivată de faptul că, în astrologie, orele nu au 60 de minute şi fiecare zi începe cu altă oră, ceasul folosind planetele şi nu cifrele, scrie Realitatea.net.
În Tarot, arta divinatorie, există cartea cea mai de temut din pachet, denumită Moartea XIII, ce prevesteşte o problemă, înfricoșătoare, în special pentru că imaginea conținută dă fiori: un schelet călare, îmbrăcat în armură, cu un steag negru, călcând peste cadavre sau peste muribunzi – regi, episcopi, copii, femei – cerând îndurare, totul pe fondul unui peisaj peste care soarele apune după creste.
Pentru greci, numărul 13 este unul aducător de noroc, însă combinația marți 13 nu este apreciată. Niciun grec nu va demara vreun proiect într-o zi de marți 13, după ce Constantinopolul a căzut în mâna otomanilor în cea de-a doua zi a săptămânii. Spaniolii, mexicanii şi latino-americanii au "martes trece", deaorece marțea aduce numai necazuri, fiind ziua lui Marte, zeul roman al războiului.
De asemenea, Anticristul apare în Biblie în Capitolul al 13-lea din Apocalipsă, iar potrivit unora, Adam a fost ispitit să mănânce din fructul oprit într-o zi de marţi.
În mitologia egipteană, în Templul lui Osiris, 13 figurează ca simbol al eternei creaţii şi distrugeri a vieţii, în timp ce în calendarul mayaş, anul avea 13 luni şi 13 zodii. În lucrările de numerologie această cifră apare investită cu următoarele semnificaţii simbolice: are proprietăţi purificatoare, reprezintă încercarea, suferinţa şi moartea – în sensul că distruge un înveliş material pentru a face trecerea la un nivel superior de existenţă. Și marii conducători se temeau de ziua de 13, având în vedere că Sir Winston Churchill nu călătorea într-o asemenea zi decât dacă era absolut necesar, cum de altfel procedau și Napoleon, Mark Twain sau Franklin Delano Roosevelt. Misiunea Apollo 13 a fost lansată la ora 13:13 şi abandonată în ziua de 13 aprilie 1970.În schimb, romano-catolici,i pe 13 iunie, îl sărbătoresc pe Sfântul Antons de Padova, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai lor, când fiecare rostește o rugăciune specială pentru a cere un anumit dar. Funeraliile Sfântului s-au ţinut într-o zi de marţi, zi în care au avut loc numeroase minuni şi vindecări, aşa că aceasta a rămas ziua în care credincioşii i se roagă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News