De ce copiii din mediul urban fac mai multe alergii decât copiii din mediul rural. Dr. Valentin-Veron Toma: De aceea se recomandă să-i ducem pe micuți și la țară
De ce copiii din mediul urban fac mai multe alergii decât copiii din mediul rural?
Copiii crescuți la oraș sunt, în multe cazuri, mai protejați decât copiii crescuți la țară. Iar părinții care sunt foarte protectori uneori fac, fără să vrea, mai mult rău micuților.
Despre acest subiect ne-a vorbit dr. Valentin-Veron Toma, antropolog medical în cadrul Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române din București.
„Tendința civilizației de a proteja se vede pe mai multe niveluri. Studiile arată că, în prezent, ne protejăm copiii mai mult decât în trecut de contactul cu mediul natural, dar neexpunând copiii la factorii de mediu, la germeni, la praf, la polen, igienizând mereu hainele copilului, camera lui și așa mai departe... nu ajutăm sistemul imun să se dezvolte.
Rezultatul? Copiii din mediul urban fac mai multe alergii decât copiii din mediul rural. Din acest motiv li se recomandă părinților din mediul ultra urban să-și ducă ai lor copii la țară, să-i expună la fân, la praf, la polen pentru a-și regla imunitatea în raport cu niște factori de mediu, având astfel, pe viitor, o viață mai bună, fără suferințe de tip ORL, boli respiratorii etc. Civilizația are foarte multe consecințe asupra noastră, nu doar tehnologia”, a spus dr. Valentin-Veron Toma la DC News și DC Medical.
Dr. Valentin-Veron Toma are o experiență de peste 25 de ani în domeniul cercetării științifice. A participat la numeroase programe și proiecte de cercetare, la nivel național. A participat la proiecte de cercetare internaționale în colaborare cu cercetători din diferite universități europene (Franța, Irlanda, Țările de Jos, UK etc.) și non-europene (Canada, SUA etc.).
Vedeți mai multe detalii aici:
Așadar, în general, traiul la țară poate avea numeroase beneficii pentru sănătatea și dezvoltarea unui copil. De obicei, zonele rurale au aer mai curat și mai puține poluante în comparație cu mediul urban. Acest lucru poate avea un impact pozitiv asupra sănătății respiratorii a copiilor.
Trăind la țară, copiii au adesea mai mult spațiu pentru a se juca în aer liber, ceea ce îi poate încuraja să fie mai activi fizic. Acest lucru poate contribui la dezvoltarea sănătoasă a sistemului musculo-scheletic și la menținerea unui stil de viață activ.
Interacțiunea cu natura poate avea beneficii pentru sănătatea mentală a copiilor. Aceștia pot dezvolta o mai mare apreciere pentru mediul înconjurător și pot avea ocazia să învețe despre biodiversitate și ciclurile naturale.
În anumite situații, traiul la țară poate oferi acces la produse proaspete, locale și organice. Acest lucru poate contribui la o alimentație mai echilibrată și mai sănătoasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News