Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
De ce ascundea anticarul Mișu Pach cărțile valoroase când venea Nicolae Iorga
Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
Din volumul II al lucrării Din Bucureștii de ieri, Editura Științifică și Enciclopedică, 1990, al istoricului George Potra, din capitolul „Anticarii”, continuăm să digitalizăm informații relevante pentru istoria culturală a Bucureștiului și aflăm detalii despre modul în care se raportau personalitățile de acum un secol la anticari și viceversa.
Clienți de bază: elevi, profesori, preoți, învățători și personalități culturale
„Anticarii, în afară de clientela elevilor și studenților care era destul de numeroasă și printre care eu mă bucuram de o situație privilegiată, fiind tratat ca matur și oarecum cunoscător al atâtor cărți și chestiuni de care ceilalți habar n-aveau, zic – în afară de aceștia – aveau pe preoții și învățătorii satelor, în trecere prin București, și o clientelă selectă alcătuită din cele mai distinse personalități ale țării. Politicieni, artiști, literați, profesori erudiți, oameni de știință puteai vedea oricând în fața acestor dulapuri și prăvălii de cărți. Aici am avut posibilitatea să văd, în decurs de 30 de ani, pe foarte mulți și chiar să cunosc o parte din ei, deoarece anticarii mă recomandau totdeauna atunci când mă găseam în preajma lor.”
George Potra amintește câteva nume de personalități printre care: Nicolae Iorga, Scarlat Callimachi, Constantin Moisil, Eugen Lovinescu, Victor Eftimiu, Tudor Vianu, Șerban Cioculescu, Perpessicius, Mateiu Caragiale etc.
Despre Nicolae Iorga își aduce aminte că savantul avea o statură uriașă, cu o barbă neagră și stufoasă care-i acoperea o parte din piept încât nu-ți dădeai seama dacă are sau nu cravată la gât. Iorga era un client nelipsit. Chiar dacă era foarte ocupat își găsea timp să vină de două-trei ori pe săptămână la anticari.
Nicolae Iorga - cumpărătorul de cărți
„Profesorul Iorga, - cu pălăria cu boruri mari, neagră, aproape în tot timpul anului, gri, doar în cursul verii (rar l-am văzut cu melon și numai în vremea când era prim-ministru), cu nelipsita-i umbrelă pe care a părăsit-o abia prin 1930-1932, - vizita anticarii însoțit mai întotdeauna de cineva.”
Potra își mai amintește despre Iorga că, în timp ce alegea maldăre de cărți cu o repeziciune uimitoare, vorbea tot timpul și făcea glume c anticarii cei mai simpatici. Dintre aceștia anticarul favorit era Iuliu Pach. Se petrecea și un paradox, pentru că deși stătea cel mai mult în prăvălia acestuia de la el cumpăra cel mai puțin.
Un alt fenomen amuzant era tendința savantului de a nu plăti cărțile la prețul real.
„Iorga oferea prețuri care nu corespundeau valorii reale, variind între 50 de bani și unul până la trei lei, mergând rareori până la cinci lei pentru cele frumos legate în piele, când aceste prețuri erau cele dinainte de Primul Război Mondial, pe când epoca de care vorbesc, 1920-1940, cea mai modestă și simplă carte se vindea cu câțiva zeci de lei. Însoțitorii însă, care aveau oarecum sarcina de a lua cărțile în primire și a le plăti la timp, ajustau prețurile oferite de profesor la realitatea zilei.”
Anticarul care ascundeau de Iorga cărțile mai valoroase
George Potra consemnează că datorită acestor comportări, câteodată aveau loc și mici neplăceri. „Pentru acest motiv, cărțile bune care puteau interesa și pe alți clienți, nu numai pe profesorul Iorga, erau dosite.” Când venea și întreba despre noutăți, profesorului i se răspundea că mai nimic, domnule profesor, decât ceea ce se vede. Cu precădere acest obicei îl avea anticarul Mișu Pach. Potra ne destăinuie că acesta era mai lacom din fire și nu se mulțumea cu prețul destul de bun pe care îl ofereau însoțitorii lui Iorga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă articolul în limba română Listen to the article in English Écoutez l'article en français Playlist audio - ascultă toate știrile 
