Data publicării:

De ce a refuzat primarul din Reviga ajutorul voluntarilor veniți la deszăpezit

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Localnicii comunei Reviga erau cât pe ce să rămână în continuare sub munți de zăpadă, după ce primarul comunei a refuzat ajutorul unui grup de voluntari veniți la deszăpezit, pe motiv că vor să organizeze un miting anti-Băsescu, informează RTV.

Mai mulți tineri din București s-au mobilizat și au mers sâmbătă în Reviga din județul Ialomiţa pentru a-i ajuta pe localnici să le dea o mână de ajutor la deszăpezit, dar și să le ofere provizii de alimente și medicamente.

Deși intențiile voluntarilor erau umanitare, primarul din Reviga i-a acuzat pe tineri că vor să organizeze un miting anti-Băsescu în localitatea lui şi a cerut ajutorul forțelor de ordine pentru a-i alunga pe tineri.

"Sâmbătă am fost în Reviga pentru a le da localnicilor de acolo o mână de ajutor, pentru că oamenii erau înzăpeziţi. Am luat cu noi alimente şi medicamente pentru sinistraţi", a declarat unul dintre tineri, potrivit sursei citate.

"Primarul din Reviga a solicitat ajutorul poliţiştilor de la IPJ Ialomiţa. Edilul a fost deranjat de faptul că îi ajutam pe oameni fără aprobarea autorităţilor", a spus tânărul.

Dacă nu ar fi existat ajutorul preotului din parohie, Casian Pandelică, voluntarii bucureșteni ar fi for nevoiți să facă drum întors fără a-i putea ajuta pe localnici.

"S-a înţeles greşit, că ar fi un miting electoral. Prezenţa tinerilor a deranjat autorităţile. Poate şocul electoral l-a făcut pe primar să greşească. Şi eu la rândul meu am fost apostrofat de primar atunci când am vrut să deszăpezesc străzile din localitate cu un utilaj", a declarat preotul din Reviga.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel