De ce a rămas Monica Macovei în PDL
Monica Macovei a dclarat că, spre deosebire de colegii săi care au ales să plece din acest partid, ea a ales să rămână pentru că nu a renunțat la obiectivul de a reforma PDL. De asemenea, ea a ținut să sublinieze că nu este "traseistă" și că nu a negociat cu nimeni prezența sa pe listele pentru Parlamentul European.
"Sunt singura reformistă care am rămas în PDL şi mai pot să am această denumire. (...) Noi eram toţi în PDL şi am zis că reformăm PDL, da? Şi unii au plecat din PDL, şi într-o perioadă grea", a declarat Monica Macovei la Digi 24.
Ea a spus că nu o să renunțe la opiniile sale critice față de PDL atunci când crede că greșește.
Despre Cristian Preda, Monica Macovei a răspuns că nu este supărată că a plecat la alt partid. "Şi Adrian Papahagi a plecat. Dar, repet, eu am rămas să fac ceea ce stabilisem cu toţii că facem în PDL. Ca să nu mai amintesc că PDL era acelaşi, cu aceiaşi oameni, şi când am intrat în PDL. Unii chiar au fost prim-vicepreşedinţi când era Blaga preşedinte".
"Nu sunt traseistă. Dacă ar fi să plec, aş pleca o singură dată într-un partid care ar fi întruchiparea dorinţelor şi visurilor mele. În acest moment, un astfel de partid nu există în România. Ca atare, stau aici şi mă lupt aici", a mai spus Macovei.
Întrebată dacă vede până la prezidențiale crearea unei alianțe între PDL și alte partide de dreapta, cum ar fi FC sau PNȚCD, Macovei a răspuns afirmativ.Iar acest lucru ar putea să se întâmple până la prezidențiale și să intre în alegeri cu un candidat comun.
"Şi, dacă nu facem asta, suntem inconştienţi pentru ţară. Toată lumea trebuie să treacă peste orgolii. De-asta spun: să nu ne cantonăm în Mihai Răzvan Ungureanu şi Cătălin Predoiu, cei doi despre care deja ştim că vor. S-ar putea să apară şi alţii şi atunci trebuie să mergem pe cel care în măsurători stă cel mai bine. Aşa gândesc eu, e logic. Noi trebuie să servim partea dreapta, cel care are şansele cele mai mari", a spus Macovei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News