Data actualizării:
Data publicării:

Numire Lazăr - PÎCCJ - dosar Iohannis: Toader: Document lipsă din dosar. Președintele a semnat

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Augustin Lazăr
Augustin Lazăr

Tudorel Toader aruncă o bombă despre numirea lui Augustin Lazăr la PÎCCJ. 

”Primul semn de întrebare se referă chiar la legalitatea numirii procurorului general în această înaltă demnitate.

17 februarie 2016: Ministerul Justiției declanșa procedura de selectare a candidatului pentru funcția de procuror general. Criteriile și condițiile enunțate prevedeau condițiile legale și calificativul foarte bine la ultima evaluare.

15 martie 2016: se înregistrează la Ministerul Justiției candidatura dlui procuror Augustin Lazăr.

21 aprilie 2016: secția de procurori de la CSM avizează favorabil propunerea ministrului Justiției.

La o săptămână după, 28 aprilie, președintele semnează decretul de numire în funcția de procuror general.

Constatăm că în dosarul de candidatură de la momentul respectiv nu s-a identificat niciun document care să dovedească îndeplinirea criteriului privind calificativul foarte bine la ultima evaluare, ceea ce înseamnă că lipsea o piesă din dosar în evaluare și desemnare. Avizul dat de Secția pentru procurori nu face referire la neîndeplinirea acestei cerințe, lipsa evaluării.

Am transmis, în 19 septembrie 2018, la CSM solicitarea de a ne pune la dispoziție rapoartele de evaluare pe perioada 2014-2016 și 2011 -2013. Ni se răspunde că prezentul raport de evaluare a fost întocmit în 20 aprilie 2017 în trei exemplare, deci cu mult după momentul candidaturii, desemnării avizului și decretului de numire. Pe 28 aprilie 2016, spuneam că președintele a semnat numirea în condițiile în care nu exista în dosar evaluarea îndeplinirii criteriilor de performantă profesională. Din dosar, rezultă clar că ministrul Justiției la acea dată a făcut numirea în funcția de procuror general cu nerespectarea criteriilor legale.

La data respectivă, președintele nu a verificat, deși avea obligația, regularitatea procedurii” a spus Tudorel Toader. 

Clasarea în dosarul lui Iohannis, în documentele de pe masa de la Cotroceni

Ministrul a continuat: ”Din documentele pe care le avem, nu putem trage concluzia, cu certitudine, de ce ministrul Justiției a transmis propunerea fără ca dosarul să fie complet și de ce președintele a semnat decretul fără să există această verificare a legalității numirii. Nu credem că are vreo legătură numirea fără toate documentele cu unul dintre documentele din dosar, de candidatură a actualului procuror general, în care - și chiar nu înțeleg de ce am pus în dosar- apare o rezoluție de clasare emisă de procurorul Lazăr și referitoare la președintele României în funcție. Ca ministru, nu găsesc explicația. Am luat doar act de documentele identificate în dosarul înregistrat la ministerul Justiției”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel