Data publicării:

David Popovici, opt mese pe zi. Alimentele de care nu se atinge

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sport
WhatsApp

Înotătorul român David Popovici a spus cum reușește să se mențină în formă pentru competițiile importante.

Alegeri prezidentiale 2024

David Popovici a vorbit despre alimentație și a dezvăluit că, uneori, are și opt mese pe zi.

„Am o masă înainte de antrenament, o masă imediat după antrenament. După, ajung acasă, mai mănânc ceva, apoi prânzul. Când zic ceva, nu e puțin, e o masă de om obișnuit în ceea ce privește cantitatea. Nu am măsurat caloriile niciodată tocmai pentru că la mine nu contează cât de mult mănânc. Important e să mănânc sănătos și să mă feresc de mâncăruri procesate, fast food. Prânzul este deja a patra masă. După prânz, poate mai mănânc ceva până în antrenament. Aici, mai puțin, poate un baton cu lapte. După, încă o masă după antrenament, iar apoi cina. Cred că deja s-au adunat șapte mese. Uneori, am și opt. Am nevoie pentru că ard foarte mult. Cred că, dacă m-aș lăsa de înot bruc, m-aș îngrășa imediat. Mă ajută și metabolismul puțin”, a spus David Popovici în cadrul Fair Play Podcast.

Amintim că David Popovici a fost performerul delegației României care a încheiat în clasamentul pe medalii din Peru pe locul 4, la egalitate cu Turcia.

David Popovici a acordat un interviu pentru publicația americană de specialitate Swim Swam, în care a vorbit despre ce îl motivează în fiecare zi: „Mă motivează, zi de zi, ideea de a fi cel mai bun al tuturor timpurilor și de a atinge acest statut în cel mai scurt timp posibil. Vreau să fiu campionul lumii, un campion de necontestat! Acestea sunt lucrurile care mă motivează ocazional. De pildă, când mă mai plictisesc la antrenamente. Dar ceea ce mă motivează cu adevărat, în permanență, zi și noapte, când nu vreau să mă trezesc devreme pentru antrenament sau când apa e rece la bazin e, pur și simplu, obsesia mea. Obsesia mea de a fi cel mai bun, cel mai rapid!”

Citește și...

Dani Oțil, mesaj pentru David Popovici, tânărul care a „bătut sistemul”

„Scuze, David Popovici!”, a transmis Dani Oțil, după victoriile sportivului.

„Scuze, David Popovici!  În numele meu, al colegilor de media care și-au adus aminte abia acum că avem și sportul intitulat înot în România. Te vom peria două săptămâni. Apoi, dacă ratezi o finală sau te accidentezi, te vom tăvăli. Dar tu ești băiat deștept. Te-am auzit la primul live de la Neatza acum un an. Ne-ai dat pe spate la doar 16 ani. Nu semeni cu fotbaliștii majori cu care umplem grupajele de știri”, a scris Dani Oțil pe contul său de Facebook.

„Ne cerem scuze pentru felul în care arată bazinele din România. Ne cerem scuze pentru că nu ți-am oferit nimic, dar acum îți cerem. Tu vei lua poate argint, cândva... Noi te vom întreba de ce nu aur... Tu vei lua bronz... Noi te vom întreba de ce nu aur. Nu ne va interesa dacă te doare ceva sau dacă mai suporți să te antrenezi la ora la care alți copii de vârsta ta se întorc de la club”, a continuat mesajul Dani Oțil.

„O să uităm orele tale de antrenament, munca părinților tăi, etc... Ne va interesa să ai steagul pe cască. Și să îl tragi prin apă pe ăla de îl pune grafica tv. Tu să nu ne bagi în seamă. Semnează cu sponsori, câștigă bani, apari în reclame. Nu ne datorezi nimic. Ne poți ajuta într-un singur fel: între copiii noștri mai sunt câțiva ca tine, dar pe care îi vom îneca de mici. Am mai înecat până la tine.

Tu ești superman. Nu pentru că ai bătut recorduri. Pentru că ai bătut sistemul. 

Noi suntem 20 de milioane. Lucrăm de 30 de ani la un sistem care să te încurce. Să te bată. Ne-ai bătut. Scuze, David Popovici!”, a conchis Dani Oțil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel