"David Popovici, dublu campion mondial la nataţie, donează casca şi ochelarii cu care a concurat la Campionatele Mondiale de Nataţie de la Budapesta pentru a strânge bani pentru Florentina Filipovici, fostă vicecampioană mondială la canotaj juniori. Florentina se luptă cu o boală grea, este mamă a trei copii cu vârste între 4 şi 8 ani, iar în prezent nu are unde să locuiască împreună cu fetiţa şi cei doi băieţi, în contextul unei situaţii familiale dificile. Pentru ei, David s-a alăturat Hope and Homes for Children şi face un apel la donaţii pe hhc.galantom.ro/p/davidpopovici; la finalul campaniei (1 - 26 august 2022), unul dintre donatori va intra în posesia căştii şi a ochelarilor lui David, prin tragere la sorţi", potrivit Agerpres.
Popovici îi invită pe fanii săi să doneze pentru ajutorarea fostei sportive
"Dacă pot ajuta, eu nu stau niciodată pe gânduri. Iar dacă echipamentul cu care am concurat la Mondiale poate aduce bucurie, siguranţă şi puţin bine, eu îl donez cu toată inima. Pentru a fi cât mai mulţi cei care ajută un fost sportiv de performanţă, aflat într-o situaţie de viaţă dificilă, vă invit pe voi, cei care mă susţineţi şi îmi sunteţi aproape, ca această lună să faceţi o donaţie pentru căsuţa Florentinei", a afirmat sportivul.
Fundaţia Hope and Homes for Children a demarat deja construcţia unei case cu trei camere pentru Florentina în primăvara acestui an, în satul ei natal din judeţul Suceava, însă este nevoie de fonduri suplimentare pentru finalizarea construcţiei, mobilarea şi utilarea ei, astfel încât să se poată muta cât mai curând împreună cu copiii într-un spaţiu sigur.
Persoanele care doresc să facă o donaţie şi să participe automat la tragerea la sorţi pentru casca şi ochelarii lui David Popovici o pot face pe site-ul hhc.galantom.ro/p/davidpopovici. Donaţia trebuie să fie de minimum 25 lei. Tragerea la sorţi va avea loc până cel târziu la data de 2 septembrie 2022.
Suma totală donată în perioada campaniei va fi dublată, în limita a 40.000 de euro, de compania Genpact, cea care susţine Hope and Homes for Children încă din 2017.
"Am vrut să construim o casă pentru Florentina din momentul în care am aflat despre povestea ei şi despre cât de multă nevoie are de susţinere, în aceste momente complicate pentru ea şi pentru copiii ei. Alături de echipa naţională de canotori, foştii ei colegi, am visat să le putem oferi un spaţiu liniştit şi sigur. Cu boala nu ne putem lupta, însă ce putem face este să îi oferim tot sprijinul nostru, al tuturor. David este un exemplu pentru noi în atât de multe privinţe, iar lecţia generozităţii este încă ceva valoros ce avem de învăţat de la el. Mulţumim, David, din inimă! Mulţumim şi vouă, tuturor, pentru tot ce vom putea face împreună pentru Florentina", a declarat la rândul său Robert Ion, director de Fundraising şi Comunicare al Hope and Homes for Children România.
În total, în 24 de ani de intervenţii, Fundaţia Hope and Homes for Children România a susţinut aproape 38.000 de copii să rămână în siguranţă lângă părinţii sau familia lor extinsă şi să nu fie instituţionalizaţi, prin programul de Prevenire a separării copilului de familie. Fundaţia susţine, de asemenea, procesul de dezinstituţionalizare, prin închiderea centrelor de tip vechi şi identificarea de soluţii alternative de locuire pentru copiii care sunt scoşi de acolo.
Din 1998 şi până la finalul anului 2021, Fundaţia a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 63 de centre de plasament de tip vechi (orfelinate). Prin eforturile Hope and Homes for Children şi ale partenerilor săi au fost dezvoltate 116 case familiale, cu peste 6.700 de copii scoşi din orfelinate şi aproximativ 1800 reintegraţi în familia naturală sau extinsă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Motivele care sabotează fericirea, tema zilei la Ultrapsihologie