Data publicării:
David Popovici a câștigat medalia de aur. Este campion mondial la 200 de metri liber
David Popovici este campion mondial la 200 de metri liber.
Rezultat de excepție pentru natația românească prin tânărul înotător David Popovici, care a devenit luni seara campion mondial la doar 17 ani, în proba de 200 metri liber, la Campionatele Mondiale de la Budapesta, desfășurate la Duna Arena, între 18 și 26 iunie.
„Am concurat gândindu-mă că toți cei care mă apreciază și urmăresc această cursă”, a spus David Popovici după finalul cursei.
David Popovici a terminat cursa cu timpul de 1.43:21, un nou record mondial de juniori, după ce în semifinale se clasase tot primul, cu un timp de 1.40:00, ce reprezenta duminică un nou record mondial de juniori.
Popovici i-a învins categoric în finală, cu aproape o lungime de corp, pe campionul olimpic în exercițiu, britanicul Tom Dean, care a terminat cursa de luni pe locul 3, dar și pe campionul mondial la 400 metri liber, australianul Elijah Winnington, care a terminat abia pe locul 8.
Românul a făcut o cursă tactică de bine gândită, întorcând al doilea și la 50 de metri și la 100, după Tom Dean, însă în a doua parte a probei, a accelerat și deja la 150 de metri a întors primul, pentru ca pe ultima lungime de bazin să se desprindă și să câștige incontestabil medalia de aur.
Pe locul 2 s-a clasat coreanul Sunwoo Hwang, 19 ani, la o distanță considerabilă de 1,26 secunde față de Popovici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News