Data actualizării:
Data publicării:

DAVID-MARIA SASSOLI, noul președinte al Parlamentului European

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Politica
WhatsApp

David-Maria SASSOLI este noul președinte al Parlamentului European.

Europarlamentarii au decis în urma votului secret care a avut loc azi ca David-Maria SASSOLI să fie următorul președinte al Parlamentului European. 

El va deține această funcție pentru o perioadă de 2 ani și jumătate și îi va lua locul lui Antonio Tajani.

Socialistul David-Maria Sassoli a fost ales cu 345 de voturi. El avea nevoie de 334.

Iată rezultatele oficiale:

Ska KELLER din Germania (Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană) - 119 voturi

Sira REGO din Spania  (Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică) - 43 voturi

David-Maria SASSOLI din Italia (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților) - 345 voturi

Jan ZAHRADIL din Cehia (Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni) - 160 voturi

Cine e David-Maria SASSOLI, noul președinte al Parlamentului European


Socialistul David-Maria SASSOLI este italian și este europarlamentar de 10 ani.

În vârstă de 63 de ani, Sassoli este născut pe 30 mai 1956, la Florența și este un fost jurnalist și prezentator TV.

Acesta este reprezentantul PES - Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților.

David-Maria Sassoli a candidat din partea Partidului Democrat din Italia la primăria Romei în 2012, clasându-se pe poziția secundă.

La 1 iulie 2014, a fost ales vicepreședinte al Parlamentului European cu 393 de voturi și a câștigat anul acesta un nou mandat de europarlamentar la alegerile din mai, pe listele aceluiași partid italian.

Sassoli a fost susținut în votul pentru președinția Parlamentului European de grupul PPE care nu a avut candidat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel