În România a apărut o nouă categorie socială: " victimele crizei". Este vorba despre persoane defavorizate nu din cauze cronice, specifice structural economiei de piață, ci prin cauze conjuncturale de tipul crizei economice. Noii defavorizați sunt șomerii în vârstă de peste 45 de ani, tinerii rămași doar la nivelul studiilor medii, dar și deținătorii de credite neperformante. Statul singur nu poate ajuta aceste persoane, arată prof. Mircea Coșea, în editorialul scris pentru DCNews. De ce ar prelua o parte a responsabilității companiile străine? Pentru că acestea, fie ele bănci sau firme, beneficiază de un ambient economic și legal pe teritoriul statului național unde își obțin profitul care, în cele mai multe cazuri, nici nu se capitalizează în România.  

Plecând de la legea dării în plată, prof. Coșea se întreabă de ce nu procedăm ca Viktor Orban sau ca Matteo Renzi, cerând capitalului străin să participe la susținerea unui model social de criză? Responsabilitate ce revine tuturor celor care utilizeză teritoriul național românesc pentru desfășurarea profitabilă a business-ului lor.

Iată, integral, editorialul scris de prof. Mircea Coșea:

Darea în plată:spre un nou și original model social românesc

Creșterea economică sustenabilă și ridicarea stării generale de viață a populației nu se pot realiza fără existența unui model social. Dacă se ia în calcul atributele de efciență economică și de echitate socială, modelul social european se poate prezenta în patru variante : continental, mediteraneean, nordic și anglo-saxon. România nu are încă o idee bine structurată asupra modelului pe care ar trebui să îl urmeze, dar concluzia pe care o consider cea mai avizată este cea a cercetătorului Marin Pană care afirmă că: " Venind dinspre o zona semimediteraneeană de eficiență scăzută și egalitate semiredusă, cu o structură bugetară anglo-saxonă pe venituri si semicontinentală pe cheltuieli, în pofida afinităților continentale, România are mai degrabă de urmat calea britanică, de nuanță poloneză".
Indiferent însă de modul în care va evolua demersul de conturare a tipului românesc de model social, consider că trebuie ținut neapărat cont de implicațiile schimbărilor rapide și profunde pe care le-au imprimat stării generale a populației efectele crizei economice și financiare mondiale ca și ale incapacității economiei globale de a depăși starea de stagnare și lipsă de predictibilitate. Șomajul, austeritatea, excluziunea socială, falimentele ca și reducerea substanțială a oportunităților de business a întreprinzătorilor privați au determinat creșterea gradului de pauperizare a clasei mijlocii și , în consecință, accelerarea procesului de creștere a categoriilor defavorizate.

Victimele crizei, deținătorii creditelor neperformante
A apărut categoria " victimelor crizei", persoane devenite defavorizate nu prin cauze cronice specifice structural mecanismului economiei de piață ci prin cauze conjuncturale de tipul crizei economice. În perioada 1929-1933, "modelul social" de atunci a încercat să ajute pe aceste victime ale crizei prin celebrele și discutabilele curbe de sacrificiu și prin supele populare. Au fost, dintr-un anumit punct de vedere, acte de solidaritate ale societății cu aceste categorii devenite, peste noapte, defavorizate .
Deși condițiile sunt diferite, situație este aceiași. Apare problema adaptării modelului social la apariția unor situații insolite dar dramatice.
În cazul de față, apar două probleme. Prima : este statul capabil să mărească alocarea fondurilor de susținere a noilor defavorizați, a doua : conceperea și punerea în aplicare a unui sistem de identificare corectă și echitabilă a acestora.
Răspunsul la prima problemă nu este greu de dat : actualul stat român nu are capacitatea bugetară de a susține cu sume suplimentare pe noii defavorizați. Nici răspunsul la cea de a doua nu este dificil. Realitatea economiei românești din ultimii zece ani, oglindită și în statistică, arată că noii defavorizați sunt șomerii în vârstă de peste 45 de ani, tinerii rămași doar la nivelul studiilor medii, deținătorii de credite neperformante. Desigur, există și defavorizați cronici cum sunt pensionarii cu venituri sub salariul mediu, mamele celibatare, șomajul tehnic, etc dar ne referim doar la cei care au apărut în urma crizei.

Statul nu trebuie lăsat singur
Situația acestor noi veniți în categoria defavorizaților nu poate fi ignorată nu numai din motive umanitare dar și pentrucă tensionează la maxim situația socială cu consecințe greu de estimat în contextul actual de instabilitate politică și inflamare geopolitică.
Legea dării în plată poate fi privită , din acest punct de vedere, ca pe o eventuală soluție la situația în cauză.
Ideea este aceea a atragerii în sfera responsabilității sociale și a altor entități decât cea a bugetului de stat. Aceste entități pot deveni parteneri ai statului în susținerea unui model social " de criză" în baza principiului solidarității naționale și a responsabilității acelor entități față de situația unor segmente ale noilor defavorizați.
În acest context, legea dării în plată atrage sectorul bancar în sfera susținerii noilor devaforizați înglodați în credite devenite neperformante. Personal ,consider că ideea este bună, având în vedere multitudinea de abuzuri, dovedite și în instanță, a bancilor față de clienții lor dar și nevoia partajării riscului între părțile contractuale în situații excepționale cum este criza. Chiar dacă aprob ideea, nu pot fi de acord cu actuala formă a legii care nu reușește să elimine suspiciunea de "lege cu dedicație". Sper ca dezbaterile parlamentare să dea o formă mai elaborată și mai clară acestei legi.

Economia socială, o soluție
O altă posibilitate de parteneriat cu statul în susținerea categoriilor defavorizate prin criză apare în ceea ce occidentalii numesc "economie socială și solidară". Parteneriatul este astfel considerat o expresie a obligației pe care marile afaceri/firme naționale sau multinaționale o au de a investi în utilități, cursuri de pregătire și reciclare, facilități de educație și sănătate ca și în subvenții la anumite produse de primă necesitate în aria geografică și la nivelul colectivității în care acționează. De exemplu,firmele străine care au monopolizat sectorul defrișărilor de păduri ar putea fi primele care să participe la acest parteneriat.
Subliniez că este vorba de un model social " de criză" care ar avea ca scop rezolvarea unor probleme cauzate de fenomene insolite cum este efectul crizei mondiale, dar ar trebui înțeles și că responsabilitatea socială față de categoriile defavorizate ar fi bine să fie preluată și de alte entități decât statul deoarece aceste entități, fie ele bănci sau firme, beneficiază de un ambient economic și legal pe teritoriul statului național unde își obțin profitul care, în cele mai multe cazuri, nici nu se capitalizează în România. Este și problema raportului dintre capitalul autohton și capitalul străin. Nu văd de ce nu am proceda și noi , nu numai ca Viktor Orban, dar și ca Matteo Renzi, cerând capitalului străin să participe la susținerea unui model social de criză. Este o responsabilitate ce revine tuturor celor care utilizeză teritoriul național românesc pentru desfășurarea profitabilă a business-ului lor.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News