Dansând cu lupii: Vezi cum a trăit un cuplu 6 ani într-o haită - GALERIE FOTO
Majoritatea oamenilor se tem de lupi, dar un cuplu curajos a petrecut şase ani de zile în mijlocul acestor animale feroce, în încercarea de a înţelege mai bine modul lor de viaţă, informează Daily Mail.
Autor: Adina Predescu
Jim şi Jamie Dutcher au trăit timp de şase ani într-un cort, fără electricitate şi fără apă curentă în cea mai mare rezervaţie de lupi de la marginea Idaho's Sawtooth. Şi, aşa cum arată şi fotografiile, Jim, în vârstă de 69 de ani şi Jamie, de 50, s-au conectat într-un mod incredibil cu animalele şi au reuşit să aibă o perspectivă unică asupra vieţii şi comportamentului lupilor.
Fiind în contact cu aceste animale încă de când erau doar niste pui, Jim şi Jamie au reuşit să le câştige încrederea şi să le observe comportamentul într-un mod în care puţini au curajul de a o face.
Jim declara următoarele: “Lupilor le este foarte frică de oameni şi sunt, de asemenea, nişte animale foarte inteligente, aşa că este aproape imposibil să-i filmezi de aproape. Dacă încerci să filmezi un lup, acesta se opreşte din ceea ce face şi pleacă, fiind astfel imposibil de documentat comportamentul în habitatul lor natural. Dar, locuind în mijlocul haitei ne-a permis să-i observăm şi să-i filmăm în timp ce se desfaşurau fără griji. Am dormit în corturi, pe teritoriul lupilor, în încercarea de a documenta, înregistra şi de a fotografia viaţa din haită. Am dezvoltat o legătură strânsă cu lupii, care a mers mai departe decât o simplă convieţuire cu oamenii. A fost genul de încredere pe care lupii o împart numai între ei, o legătură care durează o veşnicie.”
Cuplul şi-a lansat o organizaţie non-profit, care se numeşte “Trăind printre lupi” (“Living with Wolves”), au produs trei filme şi au publicat trei cărţi despre experienţa lor, urmând ca cea de-a patra carte, “Viaţa ascunsă a lupilor”, să fie lansată în februarie anul viitor. Jim şi Jamie, care au trăit printre lupi între 1990 şi 1996, şi-au folosit experienţa pentru a educa publicul în legătură cu aceste animale, ţinând discursuri în universităţi, şcoli, muzee sau biblioteci din toată lumea, scrie Daily Mail.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News